Un drum în capitală în urmă cu mai mulți ani de zile însemna și o undă de șoc la vederea persoanelor care se aflau sub influența unor substanțe psihoactive și despre care la Botoșani nu se punea problema să existe. Astfel de cazuri erau văzute mai ales la televizor.
Iată că s-a ajuns la situația actuală în care părinții adolescenților tremură de teama că și fiica sau fiul lor poate să cadă în patima substanțelor etnobotanicelor.
S-a ajuns în situația în care în preajma unor baruri din municipiul Botoșani să se simtă mirosul specific al țigărilor artizanale care conțin substanțe de tot felul, ce atacă mai întâi sistemul nervos.
Și, s-a ajuns în situația în care tinerii care au apucat să consume o singură dată etnobotanice sunt urmăriți practic de traficanți pentru a o face din nou. Un tânăr din Botoșani care încerca din răsputeri să scape de această dependență, se afla cu soția și copilul într-un magazin de haine. Un distribuitor i-a aruncat o bucată de hârtie mototolită pe care se afla trecut un număr de telefon.
O mamă singură plângând în hohote a povestit cum a ajuns să-i cumpere ea fiului ei o țigară pentru că avea dureri cumplite.
Pentru că ulterior, copiii Botoșaniului ajung să golească locuințele părinților de lucrurile de valoare pentru a putea cumpăra o țigară la 10 lei. Și odată trecută și această etapă, trec la furturi pentru a face rost de bani.
Cazurile sunt numeroase la Botoșani. Le știu în detaliu cei care au trecut sau trec prin astfel de experiențe care au un final tragic de cele mai multe ori.
Iar fenomenul capătă amploare, din nefericire. Pentru că numai anul trecut, jandarmii au intervenit cel puțin o dată la trei zile pentru a băga în dubă persoane care vindeau etnobotanice sau tineri care le cumpărau.
Au fost aproape 120 de constatări făcute de echipajele Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) anul trecut.
Inclusiv ultima operaţiune organizată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în Centrul Istoric pentru destructurarea grupării infracţionale care vindea etnobotanice ar fi plecat de la constatările jandarmilor.
”Acea acțiune a DIICOT a avut la bază constatările pe care le-au făcut jandarmii în spațiul public, constatări care conform Codului de procedură Penală, le-am înaintat către ofițerii de la Serviciul de Combatere a Criminalității ca să continue cercetările. Deci, au la bază constatările făcute de jandarmi pe linia combaterii consumului de etnobotanice”,
maior Marius Chiaburu, şeful Compartimentului de prevenire IJJ
În ultimii trei ani de zile acest fenomen a căpătat proporții îngrijorătoare la Botoșani, iar instituțiile statului în colaborare cu asociații neguvernamentale derulează tot felul de misiuni atât pe latură preventivă cât și de combatere.
„Este un subiect de maximă importanță, trebuie tratat cu seriozitate și adus în atenția copiilor pentru că, din păcate, e un fenomen care nu poate fi ignorat”,
maior Marius Chiaburu, şeful Compartimentului de prevenire IJJ
Anul trecut au fost derulate peste 200 de activități de prevenire în unități educaționale din județul Botoșani. Jandarmii spun că există multe cazuri în care s-a ajuns să fie chemați chiar de directorii de școli pentru a le transmite copiilor riscurile la care se supun la consumul de etnobotanice.
”La nivelul județului Botoșani, structura locală – Centrul de Evaluare, Consiliere și Prevenire Antidrog, desfășoară cu noi activități specifice, particularizate pe acest fenomen, ei transmit un mesaj mai tehnic, după care noi venim și punem concluzii și scoatem în evidență aspecte care sunt în misiunile noastre”,
maior Marius Chiaburu, şeful Compartimentului de prevenire IJJ
Numai din Centrul Istoric procurorii DIICOT au dus la audieri aproape 100 de persoane care făceau parte dintr-o rețea de droguri.
Au fost ridicate inclusiv femei care erau suspectate că vindeau substanțe etnobotanice copiilor frumoși care au căzut în această patimă.
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Atelier de pictat icoane pe sticlă la Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024