Polițiștii locali din teren au solicitat sprijinul colegilor din Dispecerat.
Duminică, în jurul orei 14:20, pe timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în zona de responsabilitate a Centrului Istoric, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ordine și liniște publică, care patrulau pedestru, au fost sesizați de numitul G.T. domiciliat în Botoșani, strada Prieteniei, despre faptul ca și-a uitat pe o bancă amplasată pe strada 1 Decembrie nr. 55, o dronă.
Imediat, polițiștii locali din teren au solicitat sprijin polițistului local ce se afla de serviciu în Dispecerat care, folosind în mod eficient sistemul de supraveghere video, a observat faptul că drona respectivă a fost luată de o persoană de sex masculin.
În urma verificărilor pe baza semnalmentelor transmise din Dispecerat, a fost identificată persoana responsabilă, care și-a însușit bunul găsit, respectiv numitul D.A., domiciliat în Botoșani, strada Dragoș Vodă, care a recunoscut fapta și a predat drona păgubitului. Acesta din urmă a menționat că nu intenționează să depună plângere penală deoarece și-a recuperat bunul.
„Pe această cale, sfătuim toți cetățenii să manifeste prudență și să-și supravegheze bunurile pentru evitarea unor incidente neplăcute”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Botoșani.
Sute de botoșănence însărcinate au primit vouchere de 2.000 de lei, cereri depuse și în noul an
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Goană nebună pe străzi: Un tânăr de 19 ani deține recordul pentru cea mai mare viteză – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Mașină izbită într-un cap de pod, șoferul abia vorbea
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Jandarmii au prins un bișnițar în Piața Centrală și au dat 15 amenzi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile