Șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DJDP) a fost prezent la conferința de presă a PSD-ului de vineri, 13 septembrie 2019.
Ovidiu Laicu a avut o prezentare în detaliu a investițiilor ce au fost realizate în rețeaua de drumuri naționale care brăzdează județul Botoșani începând cu anul 2016.
DRDP administrează 398 de kilometri de drum național, în județul Botoșani.
2016
58,2 km covoare asfaltice în valoare de 16 milioane lei
S-a intervenit cu covor asfaltic pe DN 29A Vf. Cîmpului – Rădăuți Prut, DN 29 Botoșani – Săveni – Manoleasa
2017
80 de km covoare asfaltice cu o valoare de 23 de milioane de lei
„Pentru că era acel drum DN 24C, ultimul drum de pământ din țară și așa era, am început în 2017 să facem împietruirea lui, să asigurăm colectarea apelor, să înlocuim podețele. Aceasta a fost o lucrare emblematică pentru județul Botoșani, în 2017”,
Ovidiu Laicu, director DRDP Iași
2018
modernizare 212 km de drum național
S-a intervenit pe DN 29C Botoșani – Siret, DN 29A Vf. Cîmpului – Darabani – Rădăuți, DN 24C Manoleasa – Rădăuți Prut
Reparații pe arii extinse pe tronsonul Cucorăni – Vf. Cîmpului DN 29C
„În 2017 noi am făcut împietruirea pe 24 C iar în 2018 am trecut la o etanșeizare astfel încât să nu intre apa în infrastructura rutieră și să ne creeze probleme”,
Ovidiu Laicu, director DRDP Iași
2019
În anul acesta Ovidiu Laicu susține că se află în plină campanie de lucru.
„Ne-au rămas neacoperite tronsoane precum Dorohoi și Hudești (5 km) apoi încă 13 km înspre Siret, închidem acest drum în săptămâna următoare. După aia avem tronsonul între Concești și Horodiștea unde vom intra cu 16 km”,
Ovidiu Laicu, director DRDP Iași
Se fac drenări la Vf. Cîmpului și Ringhilești spre Santa Mare
Anul acesta sunt estimați a fi asfaltați 56 de km de drum național.
„Am o concluzie. 2016, 2017, 2018 și 2019 ca total avem 268 km făcuți ceea ce reprezintă 65% din rețea. Valoarea este de 65,2 milioane lei, sau 13 milioane de euro, cam 3,5 milioane de euro pe an s-au investit în întreținerea periodică a drumurilor din județul Botoșani care, repet, a mai rămas cu câteva lucrări pe drumuri importante”,
Ovidiu Laicu, director DRDP Iași
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024