Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga, va sosi sâmbătă la Botoşani pentru a vedea la faţa locului DN 29. Deputatul Andrei Dolineaschi a anunţat astăzi că scopul principal al vizitei îl constituie startul lucrărilor la şoseaua Botoşani – Suceava.
Mai exact, oficialul
CNADNR ar urma să inspecteze la faţa locului pregătirea şantierului pentru a stabili o dată certă pentru ordinul de începere a lucrărilor. Potrivit
preşedintelui PSD Botoşani, investiţia totală se ridică la 150 de milioane de lei şi, printre altele, constă în lărgirea cu un metru a căii carosabile şi reabilitarea a nouă poduri. Liderul social-democrat a adus la cunoştinţă aceste date criticându-l pe
Florin Ţurcanu, preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Botoşani, care ieri a trimis un comunicat prin care făcea public că
drumul Botoşani – Suceava, dar şi altele din judeţ, vor fi modernizate în urma demersurilor făcute de el la vicepremierul Daniel Chiţoiu.
[[banner]]
„România este guvernată de către USL. Dacă se face un drum în Botoşani nu este meritul unei persoane, fie ea de la PSD, fie de la PNL. Am intrat în guvernare cu un slogan pe care l-am, agreat cu toţii: Guvernare pentru Botoşani (…). Aceste angajamente nu au fost luate nici de Ţurcanu, nici de Dolineaschi, ci de USL . Aş dori să atrag atenţia să nu îşi mai aroge cineva meritele pentru că nu a adus nimeni bani de acasă”, a afirmat
Andrei Dolineaschi.
Potrivit acestuia, proiectul după care se va moderniza drumul este vechi de patru ani şi măsurătorile de trafic au arătat că nu este necesară construirea unei şosele expres, 7.000 de autovehicule mergând zilnic pe traseul
Botoşani – Suceava.
„Cred că angajamentul luat de prim-ministrul României, atunci când a vizitat Botoşaniul, dovedeşte preocuparea Guvernului de a rezolva problemele Botoşanilor”, mai spus
Andrei Dolineaschi.
Deputatul doar speră însă ca lucrările să înceapă în acest an.
CITEŞTE ŞI:
Bătaie USL pe drum: Ţurcanu anunţă că Botoşani - Suceava se face la presiunile lui