Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași efectuează astăzi recepționarea lucrărilor pentru proiectul de modernizare a DN 29D, Botoșani – Ștefănești.
„Recepția vine după mai bine de doi ani de muncă susținută din partea constructorului, dar și din partea colegilor de la DRDP Iași, a celor din echipa de supervizare, dar și a celor care s-au ocupat de toate documentațiile și procedurile birocratice, astfel încât să asigurăm derularea lucrărilor în bune condiții. Felicit încă o dată constructorul pentru ducerea la bun sfârșit a acestui proiect, colegii de la DRDP Iași, dar și autorităților locale și județene pentru sprijinul acordat”,
arată ing. Ovidiu Mugurel LAICU, directorul general regional al DRDP Iași.
Proiectul a vizat modernizarea a 43,34 km de drum național, cu următoarele obiective:
8 poduri (6 nou construite)
• 72 podețe
• 18 intersecții la nivel
• lucrări de drum - terasamente - 370.000 m3
• trotuare - 21.000 m
• șanțuri și rigole scurgere - 62.000 m
• drumuri laterale - 152 buc.
• parcări și spații tehnice - 8 buc.
• trecere la nivel cu calea ferată - 1 buc.
• parapet metalic protecție ridicată tip H1 - 24.000 m
• parapet metalic protecție foarte ridicată H4b - 5.000 m
• parapet metalic pietonal - 4.500 m
• stâlpi cu panouri fotovoltaice - 67 buc.
• stâlpi iluminat viaducte - 100 buc.
Pentru zonele cu alunecări de teren, au fost construite trei viaducte:
• Viaductul I: 567 m, 21 deschideri
• Viaductul II: 876 m, 36 deschideri
• Viaductul III: 270 m, 7 deschideri
Data începerii lucrărilor: 29 martie 2021
Valoare contract: 208.444.894,73 lei fără TVA
Sursa de finanțare: bugetul de stat
Garanție lucrări: 84 de luni
Antreprenor: Asocierea Autotehnorom SRL - SC Opr Asfalt SRL – Obras Publicas-y-Regadios SA – SC Evalcons Tech SRL.
Click AICI pentru video
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
20 de oameni au murit pe drumurile din Botoșani, polițiștii au stabilit principalele CAUZE
Oana Sava
Feb 05, 2025
Botoșănean ridicat de DIICOT după ce a păcălit fetițe să-i trimită fotografii indecente
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Frumoasa actriță din Botoșani joacă într-o premieră pe scena Teatrului Național din București
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile