Până la discuții bănești însă se așteaptă semnarea acordului dintre România și Uniunea Europeană pentru exercițiul financiar 2014 – 2020.
”
Noi am depus fişa cu drumul strategic pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020. Este în analiză la Piatra Neamţ. Probabil până nu se va semna acordul României cu UE pentru finanţare 2014-2020 şi se vor definitiva clar tipurile de axe de finanţare, deocamdată aşteptăm”, a declarat
Cristian Achiței, vicepreședinte Consiliul Județean.
Suma necesară pentru reabilitarea și modernizarea celor aproximativ 100 de drum județean se ridică undeva la aproape
40 de milioane de euro.
”
Noi am propus cam în jur de 100 de kilometri de drum, evaluaţi undeva la 35-40 de milioane de euro. Nu e făcută o documentaţia, este doar o fişă făcută cu nişte calcule luate mai mult pe standard de cost. Din momentul în care vom avea ok-ul, atunci putem veni în Consiliul Judeţean, cu propuneri cu lista de investiţii, să alocăm bani să fac studiile de teren, de fezabilitate, şi tot ce înseamnă o evaluare tehnică”, a mai spus
vicele Achiței.
Ar urma să intre spre reabilitare artere rutiere județene precum: DJ 282 – limită județ Iași – Rediu – Răuseni – Hlipiceni, Todireni – Jijia, Buimăceni – Albeşti – Măşcăteni -Truşeşti, Truşeşti - Buhăceni, Buhăceni – Dângeni - Hăneşti, Cerchejeni – Suliţa – Cheleş –Lunca – Cerneşti - Todireni, Dângeni – Brăteni – Mihălăşeni și Răuseni - Călăraşi.
(G.E.)
CITEȘTE:
Drum de aproape două milioane euro în judeţ prin nivelul de responsabilitate publică impus de Florin Ţurcanu