Fără a încerca să aruncăm vina asupra cuiva pentru tragedia rutieră care a avut loc noaptea trecută la Hlipiceni, trebuie însă spus că drumul pe care a avut loc accidentul mortal a făcut obiectul unui protest de amploare al șoferilor chiar pe data de 9 aprilie a acestui an.
Peste o sută de conducători auto din comune situate în sudul județului au mărșăluit pe patru roți pentru a cere autorităților să repare drumul Blândești – Sulița – Lunca – Todireni – Hlipiceni – Răuseni.
Ajunși atunci în Piața Revoluției din municipiul Botoșani au avut parte de o atitudine sfidătoare a conducerii județului.
Ca și la alte acțiuni asemănătoare, Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean, și-a găsit o altă treabă și a plecat de la serviciu.
În locul său a rămas vicepreședintele Dorin Birta, a cărui principală preocupare a fost aceea de le transmite protestatarilor că nu va ceda presiunilor și că... nu a venit rupt în fund la CJ.
În fine, cum oamenii s-au plâns că bolnavii riscă să moară în ambulanțe fiindcă s-a ajuns ca un traseu de 45 de minute să fie făcut într-o oră și jumătate, prefectul Dan Șlincu le-a promis... elicopter SMURD pentru cazurile grave.
Șoseaua respectivă, deși acest cuvânt este mult prea pretențios pentru ceea ce reprezintă în realitate, ar fi trebuit reabilitată prin uriașul proiect al drumului strategic prin care Consiliul Județean și-a dovedit întreaga neputință.
Instituția a reușit să scoată execuția la licitație după mai bine de un an de la semnarea contractului de finanțare.
Între timp, prețurile în construcții s-au majorat, obligațiile la stat ale firmelor așijderea, iar celebra OUG 114/28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare a pus capac la toate.
Rezultatul? Nici măcar o singură societate comercială nu s-a prezentat la licitație, caracteristica principală a drumului a rămas ”groapă lângă groapă”, iar oameni continuă să își piardă viața acolo.
FOTO: Facebook, cititor Botoșăneanul
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Accident la miezul nopții: Un tânăr de 21 de ani s-a răsturnat cu mașina
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile