Pentru anul în curs, modernizarea mai multor artere ale drumurilor naţionale din judeţul Botoşani pare să fi rămas în aer. Astfel, botoşănenii trebuie să se obişnuiască cu ideea că vor avea parte de gropi şi în acest an, atît pe drumul spre Suceava cît şi pe cel spre Tîrgu Frumos. Motivul ar fi, aşa cum era de aşteptat lipsa resurselor financiare. Acest lucru a fost adus la cunoştinţa prefectului în cadrul Colegiului Prefectural din 25 februarie, de către şeful Direcţiei de Drumuri Naţionale.
„Nu sunt mulţumit deloc, mai ales că am impresia că domnul Vasile Gherasie nu stăpîneşte foarte bine aceste lucruri, de aceea am cerut un material care să fie înaintat tuturor parlamentarilor de Botoşani pentru susţinerea proiectelor de strict necesitate în infrastructura judeţului şi aici mă refer, ca priorităţi la drumul care leagă Botoşaniul de vama Stînca Costeşti şi drumul Botoşani-Suceava, Botoşani-Tîrgu Frumos, deci practic legăturile judeţului cu vecinii şi cu ţara alăturată, Moldova”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.
Se pare că totuţi bani vor fi pentru modernizarea drumului spre Dealu Mare, precum şi doar pentru întocmirea proiectului tehnic pentru artera care duce spre Suceava. „Privind modernizarea drumurilor nationale, sanse ar fi pentru Suceava-Botosani pentru acest an, dar valoarea este mica, 10 miliarde lei vechi, pentru documentatia tehnica, pentru scoaterea la licitatie, pentru organizare de santier si eventual niste lucrari pregatitoare. Ar fi sanse ca lucrarile pentru Dealu Mare sa inceapa”, a afirmat Vasile Gherasie, director Directia de Drmuri Nationale.
Un alt aspect interesant anunţat astăzi ar fi propunerea celor de la Drumuri Naţionale de a preda două artere de drum în administrarea Consiliului Judeţean, care să se ocupe de modernizarea acestora pentru ca ulterior să revină administratorilor actuali. „În schimb pentru Frumusica-Botosani nu sunt sanse in acest an, cel putin din ce cunosc pana la acesta ora, si Manoleasa-Radauti Prut. Una din variante pe care a sugerat-o directoarea generala a Companiei Nationale, singura sansa e daca s-ar trece la drumuri judetene sa modernizeze printr-un program european si apoi sa preluam din nou. Daca e sa ramana la noi va dura foarte mult, din cauza banilor”, a spus Vasile Gherasie, directorul Sectiei de Drumuri Nationale.
Propunere care la rîndu-i a provocat nemulţumirea prefectului.
„În primul rînd cred că un astfel de lucru nu putea fi avansat fără consultarea Consiliului Judeţean şi nu mie se pare normal, că noi ne-am luptat împreună cu colegii din CJ o bună perioadă pentru transferarea în administrarea la CJ a unei bucăţi de drum pe care să fie făcut un proiect european la Rădăuţi Prut şi acum cînd nu se poate face şi nu sunt bani transferăm la CJ, nu”, a concluzionat Cristian Roman.
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
OFICIAL: Alexandru Cîmpanu a semnat cu FC Botoșani - Bine ai revenit acasă!
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile