Starea drumurilor județene preocupă pe toată lumea, inclusiv pe politicienii din opoziție.
Vorbim de data aceasta de Partidul Național Liberal. Liderul PNL Costel Șoptică nu neagă starea proastă a drumurilor și contestă decizia președintele Consiliului Județean Costică Macaleți de a plomba unele drumuri județene.
”Știți că am primit o informare că se vor turna ceva covoare asfaltice undeva în zona Vorona (…), Flămânzi – Prăjeni, iar acum dintr-o dată am remarcat că dl Macaleți spune că va intra în a plomba și tot ce înseamnă gropi nefăcute pe drumul strategic. Eu invit pe fiecare dintre dumneavoastră și mi-am propus și că până la urmă vom face lucrul acesta, să ne deplasăm într-o caravană, foarte simplu, să mergem până la Sulița, până la Todireni și ne întoarcem prin partea cealalta, la Albești, până la Trușești și o să vedeți că aceste drumuri nu pot fi plombate. De ce? Că nu ai unde pune plombele, efectiv. Nu ai ce să plombezi, e groapă lângă gropă. Dacă te apuci să faci ceva o să constați că realmente nu poți plomba,”
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Practic, acesta afirmă că drumurile în cauză trebuie asfaltate complet pentru a se putea circula în condiții normale.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Sucevean oprit și amendat de polițiștii botoșăneni după ce a condus cu viteză și fără permis
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Copiii sunt așteptați cu mic cu mare la spectacolul „Soacra cu trei nurori” la Teatrul „Vasilache”
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
RAZIE a polițiștilor în trenuri și stații de călători: Au fost date amenzi de 7.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșani, sub COD GALBEN de vânt puternic
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile