În urmă cu o săptămână, pe 13 mai 2015, familia Cojocaru din Dorohoi era prezentă pe cea mai celebră canapea dintr-un show TV, și anume cea din cadrul emisiunii “La Măruță”, unde tatăl, Daniel Cojocaru, mărturisea în direct faptul că vrea să își dea cei doi copii în plasament, potrivit Vocea Dorohoiului.
Cum replicile tatălului celor doi copii extrem de talentați a stârnit un puternic ecou, iar la iveală au ieșit tot soiul de detalii controversate, printre care și unul dintre presupusele motive pentru care Mirela, mama lui Sabin și Iustin, și-ar fi părăsit familia, bărbatul a postat pe pagina personală de Facebook o primă replică, dată parcă pentru a contrazice tot ce a zis în direct, la ProTV.
“COPII CE VOR CU ADEVARAT CV DE LA VIATA , (LE VOI FI ALATURI CA SI PANA ACUM )”, scrie Daniel Cojocaru pe rețeaua socială.
Totodată, comentariile nu au întârziat să apară, iar unul dintre “prietenii” virtuali ai dorohoianului îi scrie acestuia următoarele mesaje: “dupa ce termini bani te mai duci pe la Maruta la cerșit”; “cum de pot fi oameni atat de proști să ajut niste cerșetori care sunt buni de muncă”, dar și “du-te la muncă nenorocitule”.
Cuvintele dure ale comentatorului rămân însă fără un răspuns din partea membrilor familiei Cojocaru.
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Atelier de pictat icoane pe sticlă la Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024