La numai un an și trei luni după ce a fost votat în plenul Consiliului Județean, consiliul de administrație de la SC Nova Apaserv SA a rămas deja fără un membru. Și nu oricare, ci chiar președintele CA-ului.
Ceea ce Botoșăneanul a preconizat în mai multe rânduri s-a întâmplat la ședința de miercuri a consiliului de administrație.
În cadrul acesteia, Doru Constantin și-a înaintat demisia atât din această funcție, cât și din cea de director adjunct.
Acesta a câștigat concursul pentru ocuparea postului de director general la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) și de la data de 1 februarie își va începe mandatul în orașul lui Bacovia.
Dacă pentru funcția de director adjunct își poate încheia conturile, pentru cea ce președinte al consiliului de administrație mai are totuși de așteptat.
Explică Bogdan Dăscălescu, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani care răspunde de activitatea operatorului de apă și canalizare:
”Este o problemă pentru că demisia trebuie aprobată de Adunarea Generală a Acționarilor. În mod normal, demisia se ia la cunoștință în plenul CJ-ului care trebuie să îmi dea mandat pentru a lua act de demisia lui, iar următoarea ședință a AGA este abia peste aproape o lună. Deci undeva la sfârșitul lunii februarie va fi o ședință de AGA și abia atunci va fi momentul în care efectiv iese din CA”.
Dumitru Pascariuc, Ioan Comarița, Gabriel Atudoroae și Ionel Dimitrovici, primii doi susținuți de PSD, ceilalți doi de ALDE, sunt actualii membri ai consiliului de administrație.
În anii trecuți, când s-au eliberat posturi din CA, Consiliul Județean, care este acționarul principal al SC Nova Apaserv SA, l-a completat cu alți participanți la concursul inițial, aflați pe lista de rezerve.
Bogdan Dăscălescu a arătat că, deocamdată, nu s-a stabilit modul în care va fi înlocuit Doru Constantin. Totodată, nici nu s-a desemnat un președinte interimar al consiliului de administrație.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024