Meciul de vineri seară cu fosta campioană a României ar putea fi primul pe care Andrei Dumitraş îl dispută pentru echipa fanion a judeţului său natal.
Născut la Pomârla, fundaşul a plecat de tânăr la Ceahlăul Piatra Neamţ, apoi a evoluat la Steaua, CSU Craiova şi FCSB, pentru ca abia la 29 de ani să ajungă în curtea roş-alb-albaştrilor. Nu ştie dacă va juca în compania Astrei Giurgiu, însă se pregăteşte asiduu pentru a se putea conta pe el în eventualitatea în care se va apela la serviciile sale.
„Cum am găsit Botoşaniul? Ca acasă! Am găsit un grup foarte plăcut, băieţii m-au primit foarte bine din prima zi, ţin să le mulţumesc pe această cale. Botoşaniul este… sunt născut aici, venind aici m-am liniştit (…). Emoţii sunt la fiecare meci. Neavând emoţii înseamnă că nu tratezi jocul cum ai trebui, dar sper să fie constructive, să mă ajute să fac o impresie cât mai bună”,
Andrei Dumitraş, fundaş FC Botoşani.
În ciuda palmaresului favorabil oaspeţilor, crede că FC Botoşani este totuşi favorită în partida cu Astra Giurgiu, deşi formaţia din sudul ţării…
„E o echipă bună, chiar dacă a avut câteva schimbări în lot şi cu siguranţă ne va aştepta un meci destul de dificil aici, dar cum au demonstrat-o băieţii – eu de abia acum am ajuns – Botoşaniul joacă foarte frumos acasă, este foarte greu să câştigi punct sau puncte aici”.
Apărătorul crede că singura problema pe care o are este lipsa mai multor jocuri în picioare după ce a fost utilizat doar în trei meciuri la Viitorul Constanţa, câte unul în Liga 1, Supercupă şi Europa League.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024