Cinci ani de închisoare cu executare pentru omul de afaceri Dimitru Amişculesei. Potrivit paginii electronice a Tribunalului Botoşani, patronul de la Botoşani a fost condamnat de magistraţii botoşăneni alături de doi fii ai săi, unul dintre aceştia fiind condamnat cu executare iar cel de-al doilea cu suspendare.
Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Suceava. În dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Dumitru Amişculesei a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în timp ce, Andrei Amişculesei a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare şi termen de încercare de patru ani. Celălalt fiu Dumitru Marius Amişculesei a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.
În dosar se mai regăsesc şi alte persoane care au fost implicate în actele de evaziune fiscală şi care au fost de asemenea trimise în judecată, respectiv Vasile Arbore, Mitică Vieru, Florin Cimpoi, Raluca Gorbănescu, Marinică Păduraru, Carmen Lenuş Mărginean şi Ioan Pavel. Vizate au fost trei societăţi comerciale: Sandokan, Fishmar Boys şi Daryany.
[[banner]]
În același dosar, la câte trei ani de închisoare cu executare, au fost condamnați și Florin Cimpoi și Carmen Lenuș Mărgineanu. Singurul achitat este Vasile Arbore. Ceilalți inculpați din dosar au primit închisoare cu suspendare între șase luni și un an și șase luni.
În premieră la Botoşani au fost trimise în judecată şi trei societăţi comerciale judecătorii stabilind plata unei amenzi penale care se ridică la 100.000 de lei şi suspendare a activităţii pentru 3 luni de zile dar şi interzicerea participării la achiziţii publice.
CITEŞTE:
Amişculesei trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi înşelăciune