Omul de afaceri botoșănean Dumitru Bălan este unul dintre candidații de la Congresul Partidului Dreapta Liberală la o funcție de prim-vicepreședinte.
Pe a doua și-a depus candidatura soția lui Viorel Cataramă, Adina.
Dumitru Bălan a luat cuvântul la tribună și i-a îndemnat pe cei aflați în sală să îi acorde votul de încredere. A arătat că nu este un foarte bun vorbitor, nefiind implicat în politică de foarte mult timp.
Însă a dat de înțeles că este o persoană care vorbește puțin și face mult.
Și-a axat discursul pe partea de pensii plătite în România, pornind de la cele mai mici, de 600 – 800 de lei la peste patru decenii de muncă până la pensiile speciale, acordate nemeritat unor persoane oportuniste.
„Primul lucru pe care-l spun în fața dumneavoastră este că pensie minimă va fi de 1.000 de lei. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu miile de lei, înseamnă minim 10 milioane de lei”,
Dumitru Bălan, la Congresul Dreapta Bălan
Liderul Dreptei Liberale de la Botoșani a promis că va echilibra lucrurile în ceea e privește pensiile din sistemul public din România.
Astfel, a promis că pensiile speciale vor fi eliminate, Partidul Dreapta Liberală va susține sectorul privat și nu vor mai exista tot felul de privilegii pentru bugetari.
De asemenea, dacă va câștiga președinția și va ajunge și la guvernare, acest partid își dorește eliminarea accizelor la carburanți, vot electronic la toate alegerile electorale și tăierea ajutoarelor sociale în cazul persoanelor care sunt apte de muncă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșani, sub COD GALBEN de vânt puternic
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
BLOCADA la Botoșani: Zeci de permise reținute și SUTE de sancțiuni aplicate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșănean reținut după ce a fost prins beat și fără permis la volan
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Stră-strănepotul lui Mihai Eminescu derulează afaceri de milioane în România și Franța
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Bogdan Boeru, un rocker în turneu cu o carte nouă
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile