S-a semnat recepţia la terminarea lucrărilor de reabilitare a fațadei clădirii Palatului Administrativ.
Lucrările au vizat reparații curente determinate de uzură a tencuielilor exterioare, respectiv treptele și podestele clădirii Palatului Administrativ.
Membrii comisiei de recepţie constituite la nivelul Instituției Prefectului, în calitate de inițiator și coordonator al proiectului și ai Consiliul Județean Botoșani, au verificat modul în care firma constructoare, SC Gad Invest Echip SRL, s-a achitat de obligaţiile contractuale asumate. În urma constatărilor, comisia a semnat procesul-verbal de recepţie la terminarea acestora.
Comisia de recepție a verificat calitatea lucrărilor, dintre care cele mai importante intervenții au constat în:
- Desfacerea tencuielilor degradate de pe fațadele clădirii;
- Refacerea tencuielilor minerale exterioare - tip similipiatra;
- Refacerea elementelor arhitecturale iniţiale;
- Recondiționarea elementelor din tablă de cupru de pe fațade;
- Desfacerea placajelor de granit de pe trepte, contratrepte şi podeste exterioare;
- Montarea de elemente prefabricate din beton, pentru zona de podest si trepte de acces clădire;
- Alte lucrări conexe.
Lucrările au presupus refacerea a 5.500 mp de fațade și 765 mp de pavaj și au durat 4 luni și 20 de zile. Perioada din contract era de 5 luni. Perioada de garanție acordată lucrărilor este de 60 de luni. Lucrările au fost executate de o societate comercială din Botoșani care s-a încadrat în durata contractuală de 5 luni, ordinul de începere fiind emis în data de 2 august 2023.
Valoarea finală a lucrărilor executate, consemnată în procesul verbal de recepţie este de 1.801.434 lei, fără TVA, la care se adaugă 342.272 lei TVA, valoarea totală fiind de 2.143.706 lei.
Ponderea contribuției: 40,14% Instituția Prefectului – Județul Botoșani prin Ministerul Afacerilor Interne, proprietarul clădirii și 59,86% Județul Botoșani – Consiliul Județean, având ca surse de finanțare bugetul de Stat prin Ministerul Afacerilor Interne și bugetul Consiliului Județean Botoșani.
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani:
”Mă bucur că am dus la bun sfârșit acest proiect important pentru orașul și județul Botoșani, proiect inițiat de Instituția Prefectului și coordonat pe tot parcursul desfășurării lui. Am dovedit că se poate face treabă bună și la Botoșani. A fost un efort de echipă și le mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea lui, firmei care a lucrat eficient și în mod special îi mulțumesc domnului subprefect Tiberiu Manolache pentru eforturile depuse și pentru implicare. Este prima reparație majoră a celor 5.500 mp de fațadă a clădirii Palatului Administrativ, care în decurs de 53 de ani de la construire, nu a beneficiat de astfel de intervenții. Urmează proiectul de eficientizare energetică moderată a clădirii Palatului Administrativ finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea B2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.”
Palatul Administrativ din Botoșani a fost construit în anul 1970, fiind dat în folosință în anul 1972, de atunci clădirea nu a mai fost supusă unor lucrări ample de renovare.
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
DRAMĂ înainte de Crăciun, soții ajunși arși la Urgențe după explozie, în stare extrem de gravă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile