Repornirea activității depinde de decizia Direcției de Sănătate Publică, în funcție de rezultatele testelor.
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a anunțat că jucătorii echipelor Dinamo şi FC Botoşani, unde s-au înregistrat primele cazuri pozitive de coronavirus din fotbalul românesc, vor fi retestaţi la mijlocul acestei săptămâni, urmând ca după aflarea rezultatelor să primească sau nu acceptul din parte direcţiilor de sănătate publică de a reporni activitatea.
"Pentru ambele cluburi este aplicată aceeaşi regulă, izolare 7 zile, apoi retestare şi dacă testul este negativ primesc autorizare pentru revenire la locul de muncă. La mijlocul săptămânii se vor face testările şi e clar că e posibil ca ambele echipe să spună că nu s-au antrenat şi să mai ceară câteva zile suplimentare. E greu de crezut că Dinamo va juca în weekend, dar e posibil ca meciul lui CFR Cluj cu Botoşani să-l împingem pe luni-marţi, să vedem", a declarat pentru Agerpres Justin Ştefan.
Amintim că joi, cu o zi înaintea reluării Ligii I, au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu COVID-19, unul la un angajat al clubului Dinamo şi două la FC Botoşani, medicul echipei şi un jucător, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii.
Loturile echipelor Dinamo şi FC Botoşani au intrat în izolare, în timp ce Direcţiile de Sănătate Publică au deschis anchete epidemiologice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Spitalul Județean angajează om fără liceu, ca să răspundă la telefon – LISTA locurilor vacante
Gabriela Erdic
Jan 20, 2025
Botoșănenii invitați pe Bulevardul Mihai Eminescu la „Mica Unire” – PROGRAMUL
Gabriela Erdic
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Semințe plante și semințe flori: cum să creezi o grădină sustenabilă
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile