Pentru prima dată după 83 de ani, ziarul Botoșăneanul publică imagini care ilustrează un moment înălțător din viața comunității. Biserica unicat în lume este legată de numele poetului Mihai Eminescu.
Este vorba despre sfințirea singurei biserici din lume dedicată unui poet: Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihai și Gavril” din Ipotești, ridicată în semn de omagiu adus poetului Mihai Eminescu.
De Biserica din Ipotești se leagă, însă, nu doar numele lui Eminescu. Vorbim despre implicarea certă în construcția locașului a doi mari oameni de cultură: scriitorul Cezar Petrescu și istoricul Nicolae Iorga. De asemenea, unicitatea bisericii a fost dată mai ales prin pictura neobișnuită, realizată de Petru Remus Troteanu, alături de tânăra artistă absolventă de Belle Arte la acea vreme Virginia Constantinescu. Cea care la scurt timp avea să se călugărească, devenind maica Veronica Constantinescu, mai târziu stareță a Mănăstirii Agapia.
Urmașii maicii Veronica Constantinescu (prin strănepotul Andrei Vechiu) sunt cei care, astăzi, ne încredințează imagini pe care artista devenită apoi stareța de la Agapia le-a păstrat cu sfințenie zeci de ani: sunt secvenţe din Ipoteștii anilor 39-40, de la finalul construcției bisericii și chiar de la sfințirea lăcașului de cult.
Lucru bine cunoscut este că, la Ipoteşti, locul copilăriei poetului Mihai Eminescu, există două biserici. Una de sec. XIX, care a aparţinut familiei Eminovici, şi alta ridicată mai târziu, închinată Poetului.
În anul 2010, Valentin Coşereanu publica volumul ”Eminescu - realitate și sublimare poetică”, Editura Muzeul Literaturii Române, cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion. În capitolul ”Capela noastră cu vârfurile aurite”, fostul director al Centrului Național de Studii ”Mihai Eminescu” recunoaște că cele două biserici de la Ipotești ”au avut destine spectaculoase, deloc ușor de descifrat”. Însă, la fel de adevărat este, spune Valentin Coșereanu, că ele ”ar fi rămas în anonimat dacă destinul lor n-ar fi fost legat de cel al lui Mihai Eminescu”.
Astăzi ne vom opri doar asupra bisericii satului Ipotești, cea care de aproape un secol trece drept unicat în ortodoxie, chiar și numai prin faptul că este închinată unui poet.
.jpg)
Iar acest lucru a fost asumat încă de la început de însăși administrația județului Botoșani, alături de protoiereului vremii. Fapt dovedit prin desele consemnări, în dosarul de construcţie, sub titulatura de Biserica ”Mihai Eminescu” de la Ipotești. Într-un proces-verbal din 21 iunie 1929, în urma unei inspecții la Ipotești a prefectului Petre Irimescu alături de Al. Simionescu, protoiereul județului Botoșani, se consemnează că a fost ”ales locul în care se va construi noua biserică a acestui sat, după planul tip aprobat de Sf. Mitropolie de Consiliul Central bisericesc”. Printre ”ctitori vechi” îl regăsim și pe Gheorghe Eminovici, ”fost proprietar al moșiei Ipotești”, nimeni altul decât tatăl poetului Mihai Eminescu, trecut la cele veșnice încă din 1884.
Așadar, pe 28 iunie 1929 se punea piatra de temelie a acestei biserici, lucrările ”urmând a se continua primăvara viitoare”.
În ciuda faptului că, în conștiința publică, ridicarea Bisericii ”Sfinții Arhangheli” din Ipotești este mai degrabă legată de subscripția publică a lui Nicolae Iorga împreună cu Cezar Petrescu, trebuie să facem precizarea că lucrările au început cu aportul financiar al comunităților botoșănene (de la Bălușeni și Ripiceni până la Bucecea, Roma sau Rânghilești), care în bugetul pe anul 1930 aveau trecute sume de bani ”ca ajutor pentru construcția Bisericei «Mihai Eminescu» din Ipotești” (cf. adresei nr. 11121 emisă de Administraţia judeţului Botoşani pe 3 decembrie 1930).
Patru ani mai târziu, aflăm din procesul-verbal de inspecție din 8 august 1943 că biserica ”s-a construit din fondul județului Botoșani în satul copilăriei marelui poet Mihai Eminescu” și că ”lucrarea s-a executat în condițiuni excelente”, biserica fiind ”o podoabă a județului, iar catapeteasma ei o lucrare excepțională executată de sculptorul Peer Merloe”. Cu certitudine, adăugăm aici și aportul incontestabil al cleor doi oameni de cultură, Cezar Petrescu și Nicolae Iorga.
Potrivit studiilor realizate de către Valentin Coșereanu, în anul 1935 se aprobă dărâmarea bisericuței de la Ipotești ”pe motiv că s-a făcut alta mai arătoasă”. Ordinul inițial venea chiar de la Protoierie (nr. 666 din 22 mai 1935): ”Mitropolitul Moldovei a aprobat dărâmarea vechei biserici din satul Ipotești”. Semnează Icon. Al. Simionescu.
Dacă vechea bisericuță a familiei Eminovici este și astăzi în picioare, acest lucru se datorează faptului că sătenii s-au împotrivit actului de dărâmare, ”nu atât pentru conștiința că bisericuța aceasta ar avea o valoare istorică deosebită, ci pur și simplu din frica lui Dumnezeu”, consemnează Valentin Coșereanu, având la bază o mărturie rămasă de la învățătorul Petre Silveanu. În anul 1938 se înființează Parohia Mihai Eminescu.
Petre Irimescu avea să spună mai târziu că sfințirea bisericii a avut loc în 1939, cu participarea Mitropolitului Irineu Mihălescu, fapt însă nedovedit nici până în zilele noastre.
Când a fost sfințită cu adevărat noua biserică, însă, ”numai Dumnezeu știe când s-a făcut”, concluzionează fostul manager al Muzeului ipoteștean.
Judecând sub imperiul sentimentelor, dar și al simbolisticii numerologice, anul 1939 aducea în conștiința celor implicați în ridicarea bisericii două cifre rotunde: 10 ani de la începerea construcției lăcașului de cult, dar mai ales împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.
Date, însă, mai puțin importante pentru sătenii obișnuiți, care se raportau mai degrabă la semnificația creștin-religioasă a edificiului și la ziua de hram a bisericii (8 noiembrie). Cert este că, cel puțin în anul 1939, biserica închinată poetului Mihai Eminescu și purtând hramul Sfinților Mihai și Gavril nu era terminată.
Apoi, încă un fapt relevant este acela că, în iunie 1939, Irineu Mihălcescu - care se altfel apare în fotografiile transmise de către familia maicii Veronica Constantinescu - nu era încă Mitropolit al Moldovei.
Potrivit datelor oficiale, începând din 1 noiembrie 1938 și până la 1 noiembrie 1939, Irineu Mihălcescu a fost desemnat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca locțiitor de episcop al Râmnicului-Noul Severin, cu titulatura de "Craioveanul", pentru ca apoi, până pe 29 noiembrie 1939, să fie locțiitor de mitropolit al Olteniei. Abia la 29 noiembrie 1939 este ales ca Mitropolit al Moldovei și înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 17 decembrie 1939, unde rămâne până pe 16 august 1947, când s-a retras din scaun în urma presiunilor exercitate de puterea comunistă.
Prezența la Ipotești, la sfințirea Bisericii noi, nu avea cum să se petreacă, așadar, înainte de 29 noiembrie 1939.
Istoricul Gheorghe Median aduce drept mărturie ziarul ”Botoșanii” care, în numărul din 4 iunie 1939, publică articolul ”50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu”.
”În numărul din 4 iunie scrie, într-un articol care se cheamă «50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu»: Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea marelui poet Mihai Eminescu, la 15 iunie a.c. se anunță din București că Institutul de Cultură ”A.C. Cuza” de sub conducerea domnilor G. Patriciu și N. Moldoveanu au hotărât un pelerinaj în satul Ipotești, în județul nostru, locul copilăriei marelui poet. În ziua de 17 iunie a.c., comitetul pentru construcția bisericii din Ipotești va organiza un parastas pentru pomenirea marelui poet Mihai Eminescu. Un sobor de preoți va oficia slujba religioasă și pentru înlesnirea participanților se vor găsi camioane și trăsuri”, spune istoricul Gheorghe Median.
Potrivit aceleiași publicații, comemorarea anunțată avea să se petreacă abia în 24 iunie 1939, la ora 11.00.
”A fost însă un parastas, nici vorbă de târnosirea bisericii în 15 iunie 1939. Data corectă rămâne 22 septembrie 1940”, spune istoricul Gheorghe Median.
De altfel, același ziar ”Botoșanii” scria, în numărul din 23 septembrie 1940 un articol cu titlul ”22 septembrie 1940 – O zi mare pentru Ipotești și sufletul românesc”.
Analizând fotografiile, Gheorghe Median ne întărește în accepțiunea datei de 22 septembrie 1940 ca dată a sfințirii.
”Sfinţirea bisericii s-a făcut în 22 septembrie 1940. În alte surse se spune că ar fi în 15 iunie 1939. Eu așa am găsit, 22 septembrie 1940. Era Mitropolitul Irineu Mihălcescu, e clar. Fotografiile pot fi de la sfințire, însă nu era și Iorga acolo. Este un personaj acolo care, privit de departe, are ceva din Iorga. Sunt foarte sensibili și cunoscător în ceea ce îl privește pe Iorga, așadar de la început pot spune că în fotografie nu este el. Ceilalți pot fi alte personaje din județ, unul dintre ele este Petru Irimescu. Nu au existat până acum fotografii de la sfințirea bisericii. Dacă ele au apărut acum este un lucru absolut interesant, care merită să fie făcut cunoscut lumii”, a încheiat istoricul Gheorghe Median.
Biserica de la Ipotești a fost pictată de Petru Remus Troteanu. Născut pe 16 mai 1885, în Stâncești, județul Botoșani, unde a și copilărit, era fiul lui Constantin Troteanu, învăţător şi preot, şi al Ruxandrei Nădejde. Despre pictorul născut în Stâncești, marele pedagog Tiberiu Crudu spunea: "Pentru moldoveni Petru Troteanu e un mare câştig, pentru botoşăneni e o reală mândrie".
Potrivit biografiei oficiale, în anul 1931 obține, prin concurs, numirea ca profesor la Academia de Arte Frumoase din Iaşi, iar doi ani mai târziu (1933), pictează cu studenții săi biserica din Stânca, judeţul Botoşani. Iar în 1939 proiectează şi execută pictura bisericii de la Ipoteşti-Botoşani. Aici lucrează alături de Virginia Constantinescu, cea considerată a fi ”inspiratoarea figurilor îngereşti”.
În acel an 1939, când Petru Remus Troteanu picta biserica de la Ipotești, Virginia Constantinescu avea 27 de ani. Se născuse în Trușești, județul Botoșani, la 25 ianuarie 1912. Absolvise de trei ani Academia de Arte Frumoase din Iași, unde pictorul botoșănean îi fusese profesor, alături de Nicolae Tonitza și Octav Băncilă.
(Virginia Constantinescu)
După finalizarea bisericii de la Ipotești, în anul 1940, a organizat o școală de pictură pentru călugărițele de la Mănăstirea Văratec, unde artista se și călugărește, în același an, devenind maica Veronica Constantinescu. În 1949, patriarhul Justinian a numit-o stareţă a Mănăstirii Agapia. Mai târziu se întoarce în Târgu Neamț, de unde ulterior va pleca spre Humulești. Aici pictează biserica, în 1960, cu ocazia restaurării. Se stinge din viață în ziua de 16 mai 2004. Este înmormântată în cimitirul Mănăstirii Agapia.
(Maica Veronica Constantinescu la Agapia, alături de Patriarhul Teoctist)
De consemnat, de asemenea, că fotografiile încredințate de către familia Maicii sunt diferențiate printr-un detaliu. O parte sunt însemnate prin ”Clișeu Virg. Constantinescu / Pictor”, fapt care certifică anul 1939, când tânăra artistă nu se călugărise încă.
.jpg)
Cele în care apare Mitropolitul Irineu Mihălcescu nu conțin acest detaliu, posibil o dovadă că Maica, deja călugărită la Mănăstirea Văratec, nu a mai participat la sfințirea de la Ipotești, însă a dorit să primească imagini, pe care apoi le-a păstrat în arhiva personală.
De-a lungul timpului, mii de turiști au trecut pe la Ipotești. Mulți dintre ei au dorit să vadă și biserica unicat: aureolele negre ale sfinţilor din pictura murală interioară, portretul lui Mihai Eminescu în mărime naturală, portretul lui Carol al II-lea care a fost unul dintre ctitori, Arhanghelul Mihail cu chipul tânărului Eminescu... Cel puțin până în noiembrie 2017, pentru că atunci preotul paroh a decis că biserica are nevoie de restaurare, or acest lucru nu putea fi făcut decât prin... eliminarea picturii vechi de pe pereți.
Despre istoria bisericii, în schimb, preotul Valentin Tincu nu are date certe, cum ar fi cele legate de data sfinţirii. Întrebat cu privire la acest subiect, inițial s-a ”documentat” la muzeu, fără însă a obține un rezultat mulțumitor.
”Am vorbit cu angajați ai Memorialului Ipotești, ei spun că nu au găsit nicăieri consemnat, dar din ce prezintă ei vizitatorilor, este vorba despre ziua hramului, 8 noiembrie 1939. Acum, că cineva a găsit scris și există acest document pe la Memorial, asta nu știu. Oricum, sigur este vorba despre 1939, pentru că s-a sfințit biserica la 50 de ani de la moartea poetului. Asta a vrut Nicolae Iorga. Mobilul sfințirii a fost comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu”, spune preotul Valentin Tincu.
Preotul recunoaște că biserica închinată lui Mihai Eminescu nu deține, astăzi, un act oficial care să ateste data la care lăcașul a fost sfințit.
”Am căutat printre acte. Nu am găsit despre sfințire nimic. Mă mir că nu s-a păstrat Hrisovul de la sfințire. Eu am luat actele filă cu filă, un act despre sfințirea bisericii nu am găsit”, a încheiat pr. Valentin Tincu.
Există un loc unde aceste date sunt consemnate în mod cert: este vorba despre Hrisovul Bisericii. Hrisov care se află însă zidit în Masa Sfântului Altar.
