Adina Ojog este una dintre românii care au decis, după ani de zile petrecuți în străinătate, să se întoarcă în România. A trăit la Veneția, la doi pași de Piazza San Marco și a dobândit cetățenia italiană.
S-a integrat perfect, a fost unul din candidații români la alegerile administrative din Peninsulă. Apoi, împreună cu soțul, a decis să se întoarcă în orașul natal, la Botoșani, să-și deschidă o mică afacere și să încerce să redescopere legătura cu patria. Potrivit Rotalianul, Adina povestește cum a fost reîntoarcerea, ce dificultăți a întâmpinat și cum vede România acum, cu ochii cuiva care a trăit o jumătate de viață în diaspora.
Născută la Botoșani in 1977, Adina Ojog spune că trăia cu ideea de a pleca din România „înrădăcinată de la 13 ani, după căderea lui Ceaușescu, pentru că voiam să văd și altceva, să trăiesc în altă realitate”. A urmat cursurile profilului de pedagogie la Școala Normală „N. Iorga”, iar apoi a profesat ca învățătoare, timp de 3 ani după terminarea liceului.
„Visul de a pleca din România se materializează în anul 2000, când decid să-mi urmez prietenul (devenit apoi soț) în Italia, el fiind deja plecat din 1993”.
Adina pleacă așadar către Italia, așa cum se făcea pe atunci, „cu o viză de o lună în spațiul Schengen”. La început nu i-a fost ușor, iar primul loc de muncă în străinătate nu se uită niciodată.
„Am rămas un an în zona Romei unde mi-am găsit câteva ore la curățenie, la câteva familii și am reușit să intru ca ajutor într-un salon de frizerie, dar cu jumătate de normă”.
În 2001, intervine marea schimbare: „Mă mut la Veneția! Aici sotul meu lucra deja de vreo 3 ani într-o companie de construcții”.
Veneția a fost dragoste la prima vedere, „orașul de pe ape, orașul îndrăgostiților, orașul-muzeu, orașul UNIC!”
La Veneția, Adina începe să lucreze într-un hotel, pe post de camerieră. „După vreo 2 ani a urmat o întâlnire „norocoasa”, cu o persoana extraordinară, devenită prietenă de suflet: venețiana Silvia”. Așa începe să lucreze ca secretară, cu jumătate de normă, la Școala de dans pe care o deținea Silvia.
„Am lucrat aici vreo 14 ani până când, din cauza crizei, școala a fost închisă”. La școala de dans, românca noastră intră în contact cu sute de persoane, iar una din ele îi posibilitatea să susțină un interviu pentru un nou job. „M-a ajutat experiența mea anterioară, la hotel, modul de gestionare a clienților, învățat ca secretară și munca în strâns contact cu oamenii, dar și faptul ca aveam cunoștințe de limbi străine. Aș am ajuns să gestionez o mică pensiune chiar la Veneția!”
O experiență care o duce înainte pentru alți 8 ani, în paralel cu școala de dans. Ca mulți români, ne mărturisește că lucra și 13-14 ore pe zi.
În 2017, Adina și soțul ei obțin și cetățenia italiană, „fapt care ne bucură enorm, ținând cont că viața noastră de adult o petrecusem acolo și că ne simțeam parte de drept a acestei minunate țări!”
Dar, la scurt timp, Italia e lovită de pandemie.
„Pensiunea se închide, vine pandemia, munca în domeniul turistic începe să stagneze. Soțul meu, între timp, începuse să lucreze pe cont propriu în domeniul construcțiilor. El a avut ideea de a ne reîntoarce în țară, pentru a ne bucura și noi de casa pe care o construisem de-a lungul celor 20-27 de ani de ședere în străinătate”.
Adina primește propunerea soțului cu reținere, „chiar dacă în mintea noastră existase tot timpul ideea că, mai devreme sau mai târziu, ne vom reîntoarce în România”.
Într-un final, Adina acceptă, ținând cont și de faptul că cei doi nu au copii, și așa mutarea va fi mai ușoară. Cu o condiție: „în cazul în care nu ne adaptăm, să ne reîntoarcem!”
Un eveniment dureros și neașteptat, moartea mamei Adinei, în aprilie 2021, face ca hotărârea să fie urmată de fapte.
„Tata era singur, am vrut să-i fiu alături în acele momente grele. Țin minte și acum gândul pe care l-am avut când am părăsit Veneția. Mă voi reîntoarce să o revăd, măcar o dată pe an, să-mi umplu sufletul și mintea de frumos!”
Ne suflecăm mânecile să o luăm de la început!
Odată ajunși în România, primul gând al celor doi a fost: „Ne suflecăm mânecile, ne umplem cu răbdare și o luăm, aproape, de la început!
„Nu ne-am făcut probleme că nu ne vom descurca din punct de vedere financiar, nu suntem persoane cu pretenții. Întotdeauna ne-am suflecat mânecile și am muncit și ne-am descurcat în mod onorabil. Căsuța noastră o aveam, datorii nu aveam. Soțul e expert în domeniul construcțiilor. După 27 de ani de experiență știe să ridice o casă de la temelie până la cheie. Problema era ce voi face eu?!”
Continuarea poveștii poate fi citită în publicația Rotalianul
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
