După ce, în urmă cu mai bine de două săptămâni social democraţii de la Botoşani l-au somat pe liderul PNL să-şi dea jos bannerele din campania electorală din municipiu sau judeţ, cel vizat de apel s-a simţit şi s-a conformat întocmai. Pe de altă parte tocmai cei care au arătat cu degetul nu au fost tocmai atenţi cu propria ogradă şi au „omis” un mash de mari dimensiuni pe care apare sigla…PSD.
Afişul electoral datează încă din anul 2008 şi se află pe un bloc din Primăverii, mai exact la intersecţia cu strada Octav Onicescu şi prezintă alianţa
PSD + PC cu îndemnul: „
Alege bine”. Pentru acest mash, primarul
Ovidiu Portariuc care a dezvăluit că a făcut mai multe somaţii în cazul celui care-l înfăţişa pe Florin Ţurcanu, pare să nu fi avut nici o intervenţie.
„
Trebuiau să-l dea jos de mult timp cei care au fost în administraţie. Eu acum văd, că sincer nu…am fost pe acolo dar chiar nu l-am observat, eu acum urmăresc lucrările din strada Primăverii, nu m-am uitat pe sus. O să fac o somaţie să-l dea jos cât de repede posibil”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc.
Edilul şef i-a trasat această sarcină de a înlătura respectivul banner viceprimarului
Cosmin Andrei. (G.E.)
CITEŞTE:
Ţurcanu somat de Portariuc şi Ciofu să-şi dea jos afişele de campanie
[[banner]]
[[galerie-foto]]