Mihai Teja, fost antrenor la FC Botoșani, revine în activitate după o pauză de doi ani, pregătit pentru o nouă provocare în cariera sa.
Mihai Teja (46 de ani) și-a găsit din nou de lucru după o pauză de doi ani. Tehnicianul român care a pregătit-o șase luni pe FCSB, între 27 decembrie 2018 și 30 iunie 2019, și două luni pe Dinamo în perioada 7 ianuarie 2015 – 12 martie 2015, este noul antrenor al formației Vejle Boldklub, ultimul loc în liga 1 din Danemarca, cu zero puncte după 9 etape.
Mutarea surprinzătoare a fost posibilă prin intermediul lui Mario Nicolae, directorul sportiv al clubului Vejle, fost oficial la Dinamo București și la Petrolul Ploiești.
”Este o adevărată provocare după demisia lui Prelec de săptămâna trecută. Din fericire, îl cunosc foarte bine pe Mihai Teja. A lucrat în fotbalul românesc și a preluat echipe în situații similare. Nu a avut parte de condițiile pe care le va avea aici.
Știu că pentru fanii danezi un român necunoscut nu este atât de interesant sau o soluție la care se așteptau. Același lucru s-a discutat și în momentul în care a venit Costel Gâlcă”, a declarat Mario Nicolae, pentru site-ul oficial al clubului.
Antrenorul principal al lui Vejle pentru restul sezonului este românul Mihai Teja, în vârstă de 46 de ani. Noul antrenor principal are o vastă experiență după ce a antrenat mai multe cluburi din România” – comunicat Vejle
Mihai Teja era șomer din noiembrie 2022, după ce a Valeriu Iftime l-a demis de la FC Botoșani.
”Nu există o soluție ușoară sau rapidă pentru această situație. Este un sezon lung și acum pare imposibil să ne salvăm, toată lumea recunoaște asta. Acum resetăm totul, apoi construim.
Dacă nu credeam că putem răsturna situația, atunci nu acceptam. Suporterii au avut de suferit în ultimele 9 jocuri și înțeleg faptul că sunt frustrați.
Voi da totul pentru a le reda jucătorilor încredere, optimism și bucurie. Nu mă raportez la trecut, mă gândesc doar la viitor. Vreau să mulțumesc tuturor pentru încredere, voi încerca să dau totul pentru a salva echipa”, a declarat Mihai Teja, care în 2022 își căuta de muncă pe internet.
Vejle Boldklub a mai fost antrenată de un român. Costel Gâlcă, actualul tehnician al Universității Craiova a condus echipa daneză în sezoanele 2019-2020 și 2020-2021. În primul an, Gâlcă a obținut promovarea în Superliga, apoi și-a îndeplinit obiectivul menținerea în primul eșalon.
Mihai Teja va avea în staff la Vejle doi antrenori secunzi: Dragoș Militaru și Juan Francisco Gomez, preparatorul fizic al echipei, potrivit fanatik.ro
Vejle a fost eliminată de Steaua în drumul spre finala de la Sevilla 1986
Vejle Boldklub are în vitrina cu trofee cinci titluri de campioană a Danemarcei (1983/84, 1977/78, 1971/72, 1970/71, 1957/58) și șase Cupe (1980/81, 1976/77, 1974/75, 1971/72, 1958/59, 1957/58). Vejle a jucat cu Steaua în turul 1 al ediției 1985-86 a Cupei Campionilor Europeni, fiind eliminată de militari în drumul spre trofeu, cu 5-2 la general (1-1, la Vejle, 4-1 în Ghencea).
(Sursa foto: sport.ro)
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile