Anul acesta, Guvernul a decis ca ziua de luni de dinaintea Adormirii Maicii Domnului să fie considerată zi liberă.
În anul 2023 sunt 12 sărbători legale în timpul săptămânii, celelalte trei - în weekend, cum ar fi Paștele, Rusaliile sau Anul Nou, pe 1 ianuarie. Românii se pregătesc deja pentru o nouă minivacanță de patru zile în luna august, scrie Libertatea.
După minivacanța de la începutul lunii iunie, românii se pregătesc de o nouă minivacanță de patru zile. Următoarea minivacanță pentru români va avea loc în luna august. Pe 15 august, este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria, zi care este declarată sărbătoare legală.
Anul acesta pică într-o zi de marți, și prin urmare, Guvernul a stabilit încă din decembrie o punte cu weekendul, declarând liberă și ziua de luni, 14 august. Așadar, românii se pot bucura de cea de-a treia minivacanță în perioada 12-15 august.
În România există 15 sărbători legale, conform legislației în vigoare. Alte zile libere, dacă vor exista, vor fi anunțate în primele două săptămâni din an, astfel încât companiile și angajații să poată planifica programul din timp. Trei noi minivacanțe a câte patru zile libere fiecare, în 2023, pentru bugetari În anul 2023, bugetarii au noi zile libere: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august, dorindu-se astfel crearea unor punți între zilele deja libere și weekenduri. 23 ianuarie, luni – cu o zi înainte de Ziua Unirii Principatelor Române 2 iunie, vineri – a doua zi după Ziua Copilului 14 august va fi tot luni – cu o zi înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Guvernul a decis miercuri, 28 decembrie 2023, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din sectorul public. Măsura, explică Guvernul, a fost luată întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii.
Aceste date fac o punte între Ziua Unirii Principatelor (24 ianuarie), Ziua Copilului (1 iunie) și Rusalii, şi Sfânta Maria (15 august) și weekenduri. Așadar, bugetarii au parte de trei minivacanțe a câte 4 zile libere fiecare, în perioada 21 – 24 ianuarie 2023, 1 – 4 iunie 2023, respectiv 12 – 15 august 2023. Calendar zile libere 2023 pentru fiecare lună Ianuarie 1 ianuarie – duminică – Anul Nou 2 ianuarie – luni – A doua zi după Anul Nou 24 ianuarie – marți – Ziua Unirii Principatelor României Data de 24 ianuarie a rămas în istorie drept ziua în care s-a înfăptuit Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. A fost primul pas important în formarea teritoriului României de azi, următorul eveniment fiind la 1 decembrie 1918, când a fost înfăptuită Marea Unire. Unirea Principatelor Române din 1859 a avut loc odată cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești și al Moldovei, momentul însemnând primul pas important în drumul pentru înfăptuirea statului național român.
De anul următor, românii vor avea încă două zile libere în luna ianuarie. Nu vor mai lucra de Bobotează sau de Sfântul Ion, pe 6 și 7 ianuarie. Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a aprobat pe 15 februarie 2023, proiectul de lege iniţiat de PSD, prin care zilele de 6 și 7 ianuarie devin zile libere legale. Februarie Nu sunt zile libere în februarie. Martie Nu sunt zile libere în martie. Aprilie 14 aprilie – vineri – Vinerea Mare 16 aprilie – duminică – Paște ortodox 17 aprilie – luni – A doua zi de Paște ortodox Mai 1 mai – luni – Ziua Muncii Iunie 1 iunie – joi – Ziua Copilului 4 iunie – duminică – Rusalii 5 iunie – a doua zi de Rusalii Iulie Nu sunt zile libere în iulie. August 15 august – marți – Adormirea Maicii Domnnului Septembrie Nu sunt zile libere în septembrie. Octombrie Nu sunt zile libere în octombrie. Noiembrie 30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei Decembrie 1 decembrie – vineri – Ziua Marii Uniri 25 decembrie – luni – Crăciunul 26 decembrie – marți – A doua zi de Crăciun Ce angajați beneficiază de zile libere legale plătite
În afara celor 15 zile de sărbători legale, angajații pot beneficia de anumite zile libere, fie că sunt plătite, fie că nu sunt plătite. Ele sunt prevăzute în Codul Muncii, prin acte specifice, reglementări și politici interne de resurse umane ale fiecărei companii.
Este cel mai comun beneficiu al salariatului și pornește de la un minimum de 20 de zile. De regulă, majoritatea companiilor oferă 21 de zile de concediu, însă multe companii pot acorda zile de odihnă suplimentare.
Există câteva evenimente familiale deosebite cu ocazia cărora angajatul are dreptul la zile libere plătite, în afara celor incluse în concediul de odihnă:
Se poate acorda o zi liberă și la schimbarea domiciliului. Salariații au și dreptul la 30 de zile concediu fără plată, acordat o singură dată. De exemplu, angajatul își poate lua concediu fără plată pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior. Totodată, pentru situații personale, angajații pot beneficia de concedii fără plată sau învoiri. În aceste cazuri este nevoie de aprobarea angajatorului.
Tatăl poate beneficia de un concediu paternal de 5+10 zile, dacă a urmat un curs de puericultură. Orice părinte salariat poate beneficia de concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului.
Citește articolul integral AICI.
Călătorie în trecut: Imagini cu orașul Botoșani de odinioară
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Artistul care era să moară la Botoșani se desparte după două decenii de căsătorie
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Vizibilitate redusă pe mai multe drumuri din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Percheziții ale Poliției Botoșani acasă la afaceriștii de sezon
Redacția Botoșăneanul
Dec 29, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile