Primarul municipiului Botoșani a fost fotografiat alături de doi polițiști locali, în genunchi, în fața raclei cu moaștele Sfintei Parascheva. La fel s-a rugat și un director de instituție, iar gestul său i-a adus finalul mandatului de conducere.
Daniel Drăgoi, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, a fost demis din funcție începând de vineri, 10 aprilie.
Decizia a fost luată de superiorii acestuia de la București, care au fost deranjați de faptul că Daniel Drăgoi s-a rugat în genunchi în fața instituției pentru stoparea pandemiei de coronavirus, relatează publicația locală ”Monitorul de Suceava”.
”Pace. Cum vă spuneam ieri, dimineață m-a sunat șeful meu de la Bacău, pentru că a primit ordin să mă demită pentru gestul meu, de a mă ruga în fața clădirii, ca Dumnezeu să se îndure de Suceava/România și să oprească această pandemie de Covid 19. Le-am spus că nu am greșit cu nimic față de voi, nici față de Dumnezeu. El a zis că așa a venit ordinul de la București. Și astăzi am primit decizia prin fax, cu data de 10-04-2020, sunt schimbat din funcție. De 6 ani sunt pe acest post și cred că este și acest lucru în voia Lui Dumnezeu. Șefii mei au zis că regretă pentru că nu au ce să-mi reproșeze, dar cred ei că Dumnezeu va face dreptate! Le-am spus că nici eu nu le reproșez nimic și continui să mă rog așa cum am declarat. Vă mulțumesc pentru rugăciunile voastre! Să rămânem sănătoși!”,
a comentat Daniel Drăgoi decizia de demitere.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile