Cultura civică tinde să devină mai importantă cu fiecare an ce trece şi cu fiecare Guvern ce intră în Palatul Victoria. Din acest motiv, dar şi pentru ca elevii să nu se aleagă doar cu noţiuni seci sau rupte de realitatea copilăriei, dascălii aleg metode didactice din cele mai diverse.
Elevii de la Colegiul Naţional AT Laurian au ales excursiile pentru a vedea cu ochii lor cum funcţionează instituţia de prim rang a unei democraţii indirecte: cea a Parlamentului.
Sprijniţi de deputatul botoşănean Mihaela Huncă şi coordonaţi de profesorul Geta Corduneanu, 30 de elevi de clasa a VI - a de la amintita unitate de învăţământ au vizitat zilele trecute Palatul Parlamentului, impunătoarea clădire fiind ea însăşi un obiectiv turistic.
Şi castelele Bran şi Peleş au intrat în itinerariu, acestea rezervându-şi capitole importante în istoria românească ce a făcut posibilă actuala democraţie.
Şi pentru că prezentul democratic din România înseamnă şi desemnarea unor reprezentanţi locali în Parlamentul European, micuţii au fost fericiţii beneficiari ai unei excursii chiar în inima Uniunii Europene.
„Nimic nu poate concura cu vizitarea efectivă a acestor instituţii. Oricât de bine ar putea descrie şi explica un dascăl, realitatea concretă este cu mult mai impresionantă, astfel încât toate cele pe care le vor învăţa în anii următori la cultură civică, studii sociale sau filosofie politică, vor avea un fundament pe care l-au construit prin aceste vizite”, a explicat profesorul Geta Corduneanu.
„Drumeţia” la Bruxelles a fost asigurată toamna trecută de europarlamentarul botoşănean Mihai Ţurcanu, laurienii putând admira cu această ocazie desfăşurările democratice la o scară mult mai mare. Au profitat de ocazie pentru a vizita şi Parcul MiniEurope, Parlamentarium-ul, dar şi Atomium-ul.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024