Robineții industriali erau aduși din China și vânduți ca fiind produși în UE. Perchezițiile au avut loc în mai multe județe, inclusiv Botoșani.
14 persoane au fost arestate, unele dintre ele la domiciliu, într-un dosar de falsificare a marcajelor de pe produse industriale, în urma perchezițiilor desfășurate de polițiștii și procurorii DIICOT din Neamț în mai multe județe din țară, inclusiv Botoșani.
Potrivit IPJ Neamț, instanța a decis vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a trei persoane cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani, iar față de alte 11 persoane cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
În urma percheziţiilor făcute miercuri în acest dosar au fost descoperite înscrisuri ce vizează activitatea comercială a peste 110 firme, aproximativ 44.000 de bucăți din diferite produse industriale, 10 ștampile falsificate, 30 de laptop-uri, 35 de terminale mobile, 35 de unități de stocare a informațiilor, două smart watch-uri, 4.500 de lire sterline, 3.000 de euro, 1.000 de dolari și 10.000 de lei.
Totodată, a fost dispusă sigilarea a 4 hale de depozitare a produselor industriale și a unei hale de producție. 21 de persoane au fost duse la sediul DIICOT Neamț pentru audieri.
Joi, 14 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, falsificarea instrumentelor de autentificare străine, dare și luare de mită, șantaj, proxenetism și concurență neloială.
Acțiunea de miercuri s-a desfășurat în județele Neamț, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București și a vizat destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, concurență neloială și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în dauna a 106 firme de pe întreg teritoriul țării.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi constituit un grup infracțional organizat, cu scopul de a falsifica marcajele de pe produsele industriale (în principal fiind vorba despre robineți industriali și alte instalații industriale) și comercializarea acestora, prin inducerea în eroare cu privire la calitatea și proveniența lor, grup la care ulterior ar fi aderat mai multe persoane.
În vederea probării activității infracționale, au fost efectuate 19 percheziții, dintre care 10 la domiciliul unor persoane fizice și 9 la sediul unor societăți comerciale și puncte de lucru ale unor firme.
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ASTĂZI: România își votează președintele! Sute de mii de botoșăneni așteptați la urne
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024