La mai puțin de trei săptămâni după ce Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Grânarii - dă-te pe brazdă a organizat un protest cu tractoare la Botoșani, tot de la noi din județ ministrul Agriculturii are parte de aprecieri publice.
Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis ”salută decizia dlui ministru” printr-un comunicat. Mai exact, se face referire la decizia lui Adrian Oros, de a prelungi HG 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.
”După dezbaterea avută cu domnia sa privind atingerea unor performanțe în ameliorarea animalelor, în special a ovinelor și caprinelor, a fost prelungită susținerea financiară până la sfârșitul anului. De asemenea, așteptăm cu interes suplimentarea sumelor la rectificarea de buget, așa cum a menționat domnia sa”,
Ionică Nechifor, președinte ACOC Moldoovis.
Acesta apreciază faptul că ministrul Agriculturii a înțeles cât de important este sectorul ovin și caprin pentru România.
”Încercăm să oferim tot sprijinul în vederea revigorării sectorului prin noul PNS-PAC 2021-2027. România se regăsește în primele state membre UE privind potențialul agriculturii. Dacă punem bazele acestei ramuri, pe lângă locuri de muncă, putem asigura produse suficiente atât pentru consumul propriu cât și pentru export”,
Ionică Nechifor, președinte ACOC Moldoovis.
În opinia acestuia, activitatea de cercetare-dezvoltare a zootehniei trebuie să fie o prioritate în România, dacă dorim o agricultură durabilă și de durată.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024