După ce ieri, la un post de televiziune naţional i-a cerut demisia prefectului Costică Macaleţi, după deplasarea în teritoriu şi analizarea situaţiei la faţa locului, ministrul administraţiei şi internelor a revenit la sentimente mai bune.
Mircea Duşa a declarat că deocamdată principala sa preocupare este privitoare la deblocarea arterelor naţionale şi judeţene de pe raza judeţului Botoşani. Ulterior ministrul va analiza sub lupă modul în care a fost gestionată situaţia la Botoşani după care va lua o decizie privitoare la prefectul Costică Macaleţi. „
Problema mea numărul 1 nu este demiterea prefectului ci să aduc situaţia din judeţ la normalitate cât se poate în aceste condiţii, dacă consider că zilele trecute nu s-a acţionat, trebuie să analizez suficient de eficient, voi discuta şi această problemă, dar important pentru mine este să deschidem drumurile din judeţ şi să facem ca populaţia să se simtă confortabil în localităţile în care locuiesc sau să se deplaseze prin judeţ, în condiţii de iarnă bineînţeles”, a declarat
Mircea Duşa. În schimb, demnitarul a lăsat să se înţeleagă că nu se ştie însă dacă va mai rămâne pe funcţie directorul Companiei Naţionale de Drumuri din cauza contractului pentru deszăpeziri care prezintă numeroase sincope.
CITEŞTE:
Prefectul Macaleţi demis de ninsoare