Infecțiile nosocomiale rămân o problemă de mare actualitate, iar specialiștii susțin că în orice spital există astfel de cazuri. Important este ca aceste infecții intraspitalicești să fie tratate și raportate.
Este cunoscut faptul că unii angajați din spitale ascund însă „sub preș” aceste situații neplăcute.
Peste 500 de infecții nosocomiale au fost înregistrate și la Spitalul Județean „Mavromati” de la începutul anului 2021 și până la finalul lunii noiembrie.
Au fost raportate cazuri pe majoritatea secțiilor de la cea mai mare unitate medicală din județ.
„În anul curent, din ianuarie până în noiembrie au fost depistate 510 infecții asociate la un număr de 26.938 pacienți externați, incidența la sută fiind 1,89. Ca pondere pe categorii de secții au fost depistate pe secțiile ATI 93 de cazuri, pe secțiile cu profil chirurgical 85, secțiile medicale 317, în secția Neonatologie 13, iar în secțiile de Pediatrie două cazuri de infecție asociată asistenței medicale”,
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.
Numărul infecțiilor este în creștere față de anul precedent.
„În perioada ianuarie-decembrie 2020 au fost depistate 371 de infecții asociate asistenței medicale la un număr de pacienți externați 28.325, incidența fiind de 1,31”,
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
Reprezentanții Spitalului Județean Mavromati susțin că aceste cazuri sunt analizate în comitetul director. Sunt impuse recomandări, se iau măsurile necesare, accentul fiind pus în special pe partea de prevenție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile