Rezultatele au fost făcute publice de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) într-un raport privind calitatea apei din rețeaua publică de la Botoșani.
Datele sunt valabile pentru monitorizarea care a avut loc în cazul operatorului SC Nova Apaserv SA în cursul anului 2023.
Au fost monitorizate 18 zone de aprovizionare cu apă potabilă din județul Botoșani pentru 163. 438 de consumatori.
În decursul anului precedent au fost depistate și probe neconforme care conțineau e-coli, enterococi, bacterii coliforme, sulfați ,dar și clor rezidual liber.
Probele neconforme au apărut după întreruperi de apă care au durat până la trei zile. Nu au prezentat risc asupra populației din județul Botoșani.
Monitorizările privitoare la calitatea apei sunt efectuate de către operatorul Nova Apaserv și sunt interne, dar și de Direcția de Sănătate Publică (DSP) sub forma unui audit.
Probele prelevate de operator sunt interpretate la laboratorul din Cătămărăști care este autorizat de către Ministerul Sănătății și unde sunt încadrați laboranți, tehnicieni chimiști, chimiști și ingineri chimiști.
Probele conforme sunt comunicate la DSP din 10 în 10 zile, iar cele neconforme în decurs de 24 de ore. Medicii de sănătate publică decid astfel dacă populația trebuie informată asupra unui potențial risc bacteriologic pentru a nu consuma apa de la robinet.
Felicia Beleca, medic șef Departament Supraveghere în Sănătate Publică
„În cursul anului care a trecut s-a respectat monitorizarea planului de control și audit, rezultatele sunt în mare măsură conforme. Lumea trebuie să consume cu încredere apa de la robinet. Dar apa de la robinet este influențată și de instalația sanitară din interiorul clădirii. Pentru care nu mai răspunde Nova Apaserv, care răspunde doar pentru apa livrată până la limita de proprietate”.
Monitorizările DSP și Nova Apaserv sunt efectuate de la stația de tratare până la limita de proprietate a consumatorului.
Apa brută care intră în stația de tratare a societății Nova Apaserv este verificată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Române (SGA).
0
de analize fizico-chimice și bacteriologice au fost prelevate în cursul anului trecut.
Iar rezultatele sunt următoarele:
Echerichia E-coli – 18
Enterococi – 20
Bacterii Coliforme – 23
Clor rezidual liber – 42
Sulfați – 9
Pe zona de aprovizionare cu apă potabilă din municipiul Botoșani au apărut toate tipurile de bacterii, iar cauza principală a constituit-o întreruperile neplanificate ale furnizării apei sau seceta prelungită.
Întreruperile neplanificate au însemnat de fapt avariile la rețeaua de apă și canalizare a județului.
Cele planificate sunt, în general, adoptate când operatorul efectuează lucrări de investiție.
Felicia Beleca, medic șef Departament Supraveghere în Sănătate Publică
„Întreruperile au făcut să fie ușor crescuți parametrii bacteriologi ai apei, dar nu pe o perioadă mai mare de trei zile astfel încât s-au luat imediat măsurile să nu fie un risc de îmbolnăvire pe care noi am fi anunțat-o obligatoriu. Noi nu am avut situații de risc de epidemie hidrică în județul Botoșani în 2023. Noi asta urmărim, pentru că este foarte important ca această supraveghere să se facă corect, pentru că o epidemie hidrică este cea mai serioasă epidemie care poate fi într-o comunitate”,
La nivelul județului Botoșani nu a existat vreodată epidemie hidrică.
Specialiștii susțin că acest lucru se datorează faptului că instalațiile Nova Apaserv sunt moderne și totul este monitorizat automatizat.
De asemenea, atât medicii din cadrul DSP cât și reprezentanții Nova Apaserv recomandă botoșănenilor consumul apei de la robinet și arată că la cantitatea uriașă de apă tratată „este permis să mai fie și probe neconforme”. În astfel de cazuri se fac repetări de analize până la conformarea rezultatelor.
Iar în cel mai rău caz este restricționată apa. De altfel, SC Nova Apaserv SA a mai transmis apeluri publice prin care indica faptul ca apa să fie utilizată pentru o perioadă doar în scop menajer.
Specialiștii transmit și faptul că mirosul de clor nu ar trebui să ridice semne de îngrijorare pentru că prezența acestui produs chimic înseamnă că s-a acționat cu dezinfecție pe conducte.
Și nu în ultimul rând, că astfel de rezultate sunt înregistrate aproape de toți operatorii de apă și canalizare din România. Inclusiv de Apa Vital Iași, unul dintre cei mai performanți operatori din domeniu, care livrează în Botoșani, în zona Prăjeni, la limita de sud a județului.
E. coli (Escherichia coli) este o bacterie comună care se găsește în tractul intestinal al oamenilor și al animalelor cu sânge cald. Majoritatea tulpinilor de E. coli sunt inofensive și chiar benefice, contribuind la menținerea sănătății intestinale. Cu toate acestea, există și anumite tulpini de E. coli care pot cauza probleme de sănătate, inclusiv infecții.
Anumite tulpini patogene de E. coli pot provoca infecții, în special în cazul consumului de alimente sau apă contaminate. Infecțiile cu E. coli pot provoca o gamă largă de simptome, care pot include:
Dureri abdominale și crampe: Acestea pot fi moderate până la severe și pot fi însoțite de senzația de disconfort abdominal.
Diaree: Diareea poate fi apoasă și poate să apară brusc. Unele tulpini de E. coli pot produce toxine care agravează diareea.
Greață și vărsături: Acestea pot însoți diareea și pot duce la deshidratare.
Febra: Infecțiile severe cu E. coli pot provoca febră și stări de oboseală sau slăbiciune generală.
… este un tip de bacterie care poate fi găsită în tractul intestinal al oamenilor și animalelor. De obicei, aceste bacterii trăiesc în mod normal în tractul digestiv și nu provoacă probleme de sănătate. Cu toate acestea, unele specii de enterococi pot deveni patogene și pot cauza infecții, mai ales în cazul persoanelor cu un sistem imunitar slăbit sau care sunt deja spitalizate pentru alte motive.
Infecțiile cu enterococi pot fi localizate în diferite zone ale corpului, inclusiv urinare, sânge, plămâni, inimă sau alte țesuturi. În funcție de localizarea infecției, simptomele pot varia, dar pot include febră, frisoane, dureri sau disconfort în zona afectată și alte simptome asociate cu infecția specifică.
Enterococii sunt cunoscuți pentru rezistența lor la multe antibiotice, ceea ce poate face tratamentul infecțiilor lor mai dificil. Cu toate acestea, există încă antibiotice eficiente disponibile pentru tratarea infecțiilor cu enterococi, iar medicul dumneavoastră poate determina cel mai bun tratament în funcție de speciile de bacterii implicate și de sensibilitatea lor la antibiotice.
… sunt un grup divers de bacterii care sunt prezente în mod natural în mediul înconjurător, inclusiv în sol, apă și intestinul mamiferelor cu sânge cald, inclusiv oameni și animale. Aceste bacterii sunt utilizate adesea ca indicatori ai calității apei potabile și sunt folosite pentru a evalua gradul de contaminare fecală a apei.
Testele de calitate a apei pentru bacteriile coliforme sunt utilizate pentru a evalua dacă apa este sigură pentru consumul uman. Dacă se găsesc niveluri ridicate de bacterii coliforme în apă, acest lucru poate indica o contaminare fecală și poate necesita acțiuni corective pentru a asigura apa potabilă sigură.
Este important de menționat că nu toate bacteriile coliforme sunt periculoase, dar prezența lor poate indica potențiale probleme de salubritate a apei și poate necesita investigații suplimentare și remedieri pentru a asigura apa potabilă sigură pentru consumul uman. Este recomandabil să urmați sfaturile autorităților locale sau regionale de sănătate publică cu privire la calitatea apei și să efectuați teste periodice ale apei, în special în cazul surselor de apă de unde se bea sau se utilizează în mod regulat.
Foto - depositphotos
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024