Avem parte de anunțuri triumfaliste din partea unor demnitari botoșăneni cu poze în care apare asfaltul, dar în realitate situația de pe drumul Botoșani – Târgu-Frumos este una cel puțin îngrijorătoare. Asta reiese dintr-o situație primită de Prefectură de la Secția Drumuri Naționale (SDN), practic reprezentantul din județ al beneficiarului, adică al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în Botoșani.
Autorizația de construire a fost emisă pe data de 12 mai 2021 și termenul contractual pentru finalizarea investiției este de 24 de luni de la emiterea acestei autorizații.
Lucrarea trebuie așadar terminată pe data de 12 mai 2023, dar cum arată șantierul după ce a trecut mai bine de jumătate din perioada prevăzută în contract șansele de încadrare în cei doi ani par a fi pur teoretice.
Și aceasta pentru că stadiul fizic al lucrărilor de modernizare executate până la data de 7 iunie 2022, deci după trecerea a aproape 13 luni din cele 24 contractuale, este de numai 26%.
Strict matematic, ar fi trebuit ca procentul să treacă deja de jumătate la respectiva dată, dar abia s-a bifat un sfert.
După ce a primit o sumedenie de reclamații din partea conducătorilor auto, care în general s-au plâns că s-a decapat toată șoseaua de la ieșirea din Botoșani și până la Copălău și că se întârzie cu asfaltarea, iar mobilizarea pe șantier este una anemică, pe data de 10 iunie prefectul s-a deplasat personal din municipiu și până la Frumușica.
Nu a fost tocmai mulțumit de ceea ce a văzut și în discuțiile cu reprezentanții SDN și cei ai constructorilor i-a întrebat concret cum se va vor încadra în termenul de doi ani dacă la peste jumătate din acest timp abia au executat ceva peste un sfert din investiție?
Iar aceștia deja au început să găsească motive pentru nerespectarea datei de finalizare.
”12 mai a fost obținerea autorizației de construire. Avizarea proiectului la companie a fost pe 21 iulie. Lucrările efectiv au început la jumătatea lui august pentru că de la avizul CTE (Consiliul Tehnico - Economic al CNAIR – n.r.), nu de a doua zi gata începi să lucrezi, să sapi, să nu știu ce. De ce? Pentru că sunt alte avize. Avem aviz de la Poliție, de la IGPR pentru situația circulației și toate lucrurile astea iau (timp – n.r.). Adică, a durat o lună numai să luăm avizele”,
Bogdan Ciocan, manager de proiect.
Doar că, la un an și aproape o lună de la obținerea autorizației de construcție, executanții încă nu au obținut toate avizele necesare. Mai exact, electricitatea, gazele naturale, apa-canalizarea și telefonia, toate la data de 7 iunie erau ”în curs de avizare”.
”Vorbim de proiectele de utilități. Sunt avizate în proporție de 90% și acolo sunt anumite discuții, trebuie regândite pentru că sunt niște soluții care nu sunt OK. Proiecte de utilități... știți la ce mă refer? La stâlpii de electricitate, la Telekom și altele. Sunt niște neconcordanțe”,
Bogdan Ciocan, manager de proiect.
Inginerul a dat ca exemplu cabluri care în proiectul inițial erau trecute ca fiind la șapte metri față de axul drumului, dar care în teren au fost găsite la opt metri.
”Și acolo trebuie corelate, vom face niște revizii, de fapt asta trebuie făcut”,
Bogdan Ciocan, manager de proiect.
La data de 7 iunie nu era avizată de către CTE – CNAIR nici măcar una dintre cele patru lucrări de consolidare care trebuie efectuate, trei pe teritoriul județului Botoșani, una la Iași.
Drumarul șef al județului, care cu ocazia vizitei prefectului pe șantier a ținut de mai multe ori partea constructorilor, nu a părut a fi îngrijorat de stadiul lucrărilor. Și a avut și o explicație pentru asta.
”Nu poți să faci un raport al cantității materialelor, nu poți aduna capra cu varza. Te referi la ce bani ai decontat. Partea de mixtură asfaltică este extrem de scumpă. Ei când vor termina drumul de asfaltat tot probabil că ajung în 80%, fără să facă nimic altceva. Până ajungi să torni mixtura, faci multă muncă pe bani puțini”,
Dumitru Clipaciuc, șef SDN Botoșani.
Cu alte cuvinte, șeful Drumurilor Naționale susține că procentul de 26% de execuție a lucrărilor ar fi mai mult unul financiar și nu fizic. Cu toate acestea, în raportul trimis la Prefectură scrie negru pe alb: ”stadiu fizic aproximativ 26%”.
Dacă utilitățile erau încă în curs de avizare, iar consolidările așijderea, la lucrările la drumuri, pe partea de ranforsare gradul de execuție era între 0 și 80%, iar pe partea de sistem rutier nou tot între 0 și 80%.
Situația era însă una mult mai proastă la poduri. Sunt nouă astfel de obiective în care, cu o singură excepție, unde trebuie să se construiască un pod nou, cele existente trebuie ori reabilitate, ori să li se înlocuiască suprastructura. Ei bine, în privința lucrărilor hidrotehnice din amonte și aval, în afara a două poduri din Iași, unde s-a ajuns la stadii de 50%, respectiv 45%, în rest este 0% pe linie.
În ceea ce privește podețele, din cele 59 noi care trebuiau construite, s-au realizat 30, pentru ca de reabilitări să aibă parte 25 din cele 41 prevăzute în contract.
Conform proiectului, trebuie realizate și două sensuri giratorii, unul în Iași, cu patru ramuri, și altul la Botoșani, în orașul Flămânzi, cu șase ramuri. De asemenea, trebuie amenajate șinouă drumuri laterale la intersecțiile cu drumurile județene. Peste tot la realizat este zero.
În aceste condiții, primul reprezentant al Guvernului în Botoșani le-a cerut constructorilor măcar să urgenteze lucrările pe sectorul Botoșani – Copălău, întrucât pe Copălău – Flămânzi s-a așternut deja un strat de covor asfaltic și este asigurată ieșirea spre Iași prin Plugari.
”Eu am o informare scrisă de la dl director, dar vreau să reiasă și din discuțiile pe care le avem: Copălău, până în perioada 30 iunie, estimăm că terminăm tronsonul acela, mai este tronsonul de la Botoșani până la Bălușeni. Sunt tronsoane de interes, pe care, dacă nu le-ați împărțit dvs., le-am împărțit eu, după solicitările pe care le-am avut și reclamațiile primite. Sunt foarte mulți care mă sună, trimit reclamații. Haideți să îi informăm. Aici, vă dați seama că este de interes pentru Zăicești, pentru Cristești, pentru Bălușeni. Sunt foarte mulți care lucrează în oraș, care fac naveta din zonele acestea și ei sunt cei care îmi trimit petițiile. Bine, sunt și din Flămânzi, din Copălău, din Frumușica”,
Sorin Cornilă, prefect.
Dorința sa este să se ajungă și pe traseul Botoșani – Copălău cât mai rapid să se toarne primul strat de asfalt din cele trei prevăzute în contract astfel încât circulația să fie una cel puțin decentă.
Iar Bogdan Ciocan, managerul de proiect, i-a răspuns că, ”într-adevăr, o să încercăm zona aceasta să o închidem că oamenii vin în Botoșani și să aibă accesul mai ușor”.
”Se sparg parbrize, eu mi-am spart parbrizul. Eu nu contest, din punct de vedere tehnic sigur că știți cel mai bine, dar trebuie să venim cu niște termene, să înțeleagă și oamenii, să îi liniștim un pic”,
Sorin Cornilă, prefect.
Nici mai mult, nici mai puțin de șase firme se ocupă de ”Modernizare DN 28 B Târgu Frumos – Botoșani, km 0+000 – 76+758”. Este vorba de Asocierea SC Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL – SC Mavgo Holding SRL – Vahostav V-SK A.S. – Trameco SA, care are doi subcontractori: SC BDU Maxi Construct SRL și SC Danlin XXL SRL.
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Accident grav în puterea nopții, doi tineri s-au izbit cu mașina într-un stâlp - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024