La un an de la probabil cea mai scandaloasă ordonanţă de urgenţă a cabinetului Ponta se prevede un adevărat cutremur în administraţia publică locală. O mulţime de primari care au plecat prin OUG 55/2014 de la PNL şi PDL la PSD ar urma să se reîntoarcă la partidele pe listele cărora au dobândit mandatul.
Aceasta este una dintre prevederile unei decizii adoptate marţi de Comisia Juridică a Senatului. Parlamentarii din această structură, în urma părăsirii şedinţei de către PSD-işti, au hotărât că toţi consilierii locali şi judeteni care au schimbat partidul în baza amintitului act normativ îşi pierd mandatele, iar primarii şi preşedinţii de CJ-uri revin la partidul de la care au plecat.
11 primari din judeţul Botoşani ar fi astfel obligaţi să părăsească rândurile social-democrate. Doi dintre aceştia, Relu Tîrzioru de la Săveni şi Petru Toma de la Todireni, după ce au devenit chiar vicepreşedinţi la PSD Botoşani.
CLICK ŞI VEZI LISTA PRIMARILOR CARE AR TREBUI SĂ PLECE DIN PSD
Printre consilierii municipali afectaţi de decizie s-ar putea afla inclusiv viceprimarul Marius Buliga. Acesta a părăsit PDL-ul şi s-a declarat independent, dar de fapt a intrat în echipa PSD şi inlcusiv prin votul său s-au schimbat viceprimarii liberali.
CLICK ŞI VEZI CONSILIERII JUDEŢENI ŞI MUNICIPALI ÎN PERICOL SĂ-ŞI PIARDĂ MANDATELE
- Toate efectele juridice, politice sau de alta natura, produse ca urmare a exprimarii optiunii de catre persoanele prevazute la alineatul (1) (...) se inlatura in integralitate
- In cel mult 7 zile lucratoare de la intrarea in vigoare a prezentei legi, consiliile judetene si locale se vor intalni intr-o sedinta extraordinara pentru a lua act, prin hotarare adoptata prin vot deschis, de incetarea mandatelor consilierilor judeteni si locali care a optat pentru apartenenta la un alt partid politic decat cel al carui membru era la data la care a fost ales
- Primarul si presedintele Consiliului Judetean redobandesc calitatea de membru al partidului politic pe a carei lista a fost ales
Plățile cu cardul ar putea dispărea: Băncile vor adopta o altă tehnologie
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Liviu Ciobotariu după victoria cu FCSB: Au avut atitudine, au avut agresivitate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024