Guvernul a adoptat în şedinţa de joi raportul comisiei de selecţie a unităţilor sanitare cu paturi care nu mai pot încheia contracte de finanţare cu Casa de Asigurări de Sănătate. În ciuda tuturor demersurilor făcute de preşedintele Consiliului Judeţean, de senatorul Liviu Câmpanu, de primarii de Dorohoi şi Darabani, pe aceasta se regăsesc şi trei unităţi din Botoşani.
Este vorba de Sanatoriul de Pneumoftiziologie Guranda, de Spitalul Comunal Truşeşti şi Spitalul Orăşenesc Darabani. Marea surpriză o constituie prezenţa pe lista menţionată şi a celei de a treia unităţi dat fiind faptul că atât Consiliul Local Dorohoi, cât şi cel de la Darabani au adoptat hotărâri prin care spitalul în cauză să devină secţie a celui municipal din al doilea centru urban al judeţului. Mai mult, senatorul Câmpanu, ales pe Colegiul Darabani-Săveni şi primarul Ghiorghi Burlacu s-au deplasat la ministerele de resort cu un proiect privind scoaterea acestei unităţi medicale din rândul celor care nu vor mai avea contract cu CAS. Cum lista a fost publicată deja în Monitorul Oficial înseamnă că toate diligenţe făcute nu au dat rezultat. Liviu Câmpanu, medic şi vicepreşedinte UNPR care coordonează departamentul de sănătate al partidului, nu răspunde de două zile la telefon. Deşi teoretic nu scrie nicăieri că unităţile în cauză vor fi închise, nici un consiliu local nu dispune de fondurile necesare finanţării unor spitale astfel încât acestea practice nu mai pot funcţiona. De altfel, la Darabani nu s-ar mai afla nici un pacient, doar medicii mai venind la serviciu.