Dinamo va înfrunta luni, de la 20:30, pe FC Botoșani, la București, având un nou antrenor pe bancă. Tehnicianul Cosmin Contra a anuntat, joi seara, ca a ajuns la un acord cu conducerea clubului de fotbal Dinamo pentru preluarea functiei de antrenor principal, el semnand un contract valabil pana in 30 iunie 2017.
"Au fost niste discutii de ieri (n.r. - miercuri), de cand am ajuns si pana acum. Am semnat contractul mai devreme, iar de maine (n.r. - vineri) incepem oficial treaba. Am semnat pana in vara, n-am vrut sa ne legam unii de altii pentru foarte mult timp. Asteptam mai intai sa vedem cum merg lucrurile, iar din vara vom vedea ce va fi pe viitor. A fost un vis pentru mine sa antrenez Dinamo. Am jucat la Dinamo, au fost momente frumoase si clar ca imi doream sa antrenez echipa. Acum este un moment delicat la echipa, au fost discutii dificile, dar imi doresc sa ajut Dinamo sa treaca peste acest moment greu. Imi doresc sa ajungem in play-off, dar nu mi-a impus nimeni niciun obiectiv. Antrenorul isi stabileste obiectivul",
Cosmin Contra, antrenor Dinamo.
Ultima oara antrenor la formatia spaniola Alcorcon, Contra a discutat deja cu jucatorii dinamovisti, iar luni, in partida de pe teren propriu cu FC Botosani, va debuta oficial ca antrenor al formatiei bucurestene.
"Nu am o misiune usoara, dar nu cred ca m-am bagat vreodata intr-o misiune usoara. Eu am mare incredere in mine, am incredere in echipa si sper ca impreuna sa obtinem rezultate. Cel mai important meci este luni, este o adevarata finala. Am vorbit cu jucatorii, am incercat sa le dau incredere, pentru ca vin dupa doua rezultate negative. Le-am spus ca sunt jucatori buni, dar e nevoie de mai multa implicare in joc, mai multa agresivitate, mai multa ambitie, iar cu toate acestea lucrurile vor intra in normal. Eu voi incerca sa castig toate meciurile si sa revenim la forma de la inceputul sezonului, cand era nea Ando, adica sa castigam meci de meci",
Cosmin Contra, antrenor Dinamo.
Cosmin Contra il va avea ca antrenor secund pe fostul fotbalist al Universitatii Craiova, Ionel Gane.
In varsta de 41 de ani, Contra a mai antrenat in cariera sa de pana acum formatiile Alcorcon, Guangzhou R&F, Getafe, Petrolul Ploiesti, Fuenlabrada si Poli Timisoara.
Contra a mai înfruntat FC Botoșani în calitate de antrenor al formației Petrolul Ploiești.
Un botoșănean a dat foc la casa în care locuiau soția și copiii săi: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ACUM: Omul de la municipiu susținut de primar pentru Parlament, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Vouchere de alimente 2024: CÂND se încarcă cardurile sociale cu ultima tranșă din acest an
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024