Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a obţinut câltig de cauză într-un proces deschis de reprezentanţii furnizorului de energie electrică E.ON Moldova. Obiectul litigiului a fost privitor la o serie de facturi percepute pentru un centru din subordinea Direcţiei în decursul anului 2008.
Practic, reprezentanţii companiei germane au constatat abia doi ani mai târziu, adică în 2010 că facturile percepute la energia electrică în cazul Centrului Sfîntul Spiridon din municipiu ar fi fost calculate greşit, motiv pentru care au solicitat o
plată suplimentară din partea Direcţiei Copilului. Cum însă s-au lovit de refuzul conducerii instituţiei de a achita diferenţele la facturi care datau din 2008, s-au îndreptat în instanţă pentru recuperarea prejudiciului. Acţiunea a fost deschisă la Judecătoria Botoşani în 2010 iar magistraţii botoşăneni s-au pronunţat pe data de 25 septembrie 2012.
”Am câştigat în primă instanţă, ei mai au drept de recurs vom vedea dacă se va menţine soluţia dată de prima instanţă, am câştigat la Judecătorie, recursul ar urma să se judece la Tribunal, dacă vor face recurs”, a declarat
Alexandru Colbu, purtătorul de cuvânt al DGASPC.
Prejudiciul care ar fi cauzat de Direcţia Copilului s-ar ridica la suma de aproape 520 de milioane de lei vechi, aici fiind incluse şi penalităţile care au fost calculate din 2008 până în 2010. „
Este vorba despre mai multe facturi care cumulate s-au ridicat la suma de 517 milioane de lei vechi, aferente anului 2008. Procesul a fost deschis în 2010, ei s-au trezit la un moment dat că ne-au facturat mai puţin, noi am consumat mai mult şi diferenţa de bani ne-a refacturat-o în câteva facturi suplimentare, pe care noi am refuzat să le plătim evident”, a mai spus
Alexandru Colbu. Reprezentanţii E.ON vor putea înainta recurs la decizia judecătorilor în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii care deocamdată nu este definitivă şi irevocabilă.
CITEŞTE:
Căprioară omorâtă pe drum, angajaţi E.ON acuzaţi că ar fi lovit-o intenţionat