Procedura pentru ocuparea posturilor vacante de soldați și gradați profesioniști s-a modificat.
Astfel, de-acum, aceste posturi se pot ocupa doar prin concurs sau examen, nu prin simpla recrutare, ca până acum.
Principala schimbare adusă de Ordinul MAI 170/2021, apărut luni în Monitorul Oficial nr. 1.089, vizează modul în care pot fi ocupate posturile vacante de soldați și gradați profesioniști.
Astfel, printr-un nou articol introdus în Ordinul MAI nr. 321/2007 pentru aplicarea, în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, a unor dispoziții din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, se stabilește că ocuparea posturilor vacante de soldați sau gradați profesioniști se face doar prin examen sau concurs.
“Posturile vacante de soldați și gradați profesioniști se ocupă prin concurs sau examen. (...) Probele de concurs, procedura de constituire și atribuțiile comisiilor de concurs, de corectare, de departajare a candidaților, precum și orice alte aspecte privind organizarea și desfășurarea concursului se stabilesc prin ordinul inspectorului general”, scrie, mai exact, în ordinul apărut recent.
Apoi, ordinul schimbă criteriile în funcție de care sunt recrutate și selecționate persoanele în corpul soldaților și gradaților profesioniști. Concret, a fost eliminată condiția legată de vârstă, respectiv, acum, candidații nu mai trebuie să aibă vârsta “de cel puţin 18 ani şi de cel mult 26 de ani împliniţi în anul în care solicită angajarea”, așa cum era până acum.
Nu în cele din urmă, relatează Avocatnet.ro, documentul prevede trecerea în rezervă a soldaţilor şi gradaţilor voluntari la împlinirea limitei de vârstă în serviciu mult mai târziu.
“Trecerea în rezervă a soldaților și gradaților profesioniști (...) la împlinirea limitei de vârstă în serviciu se face cu data ultimei zile a lunii în care împlinesc vârsta de 55 de ani”, scrie în actul normativ.
Înainte, vârsta-limită era de 40 de ani.
Potrivit Legii nr. 384/2006, soldații și gradații profesioniști „constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat și situat la baza ierarhiei militare”. Aceștia “sunt angajați, pe bază de contract, în raport cu nivelul de pregătire, starea de sănătate și aptitudinile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, în funcții prevăzute în statele de organizare ale unităților militare cu grade corespunzătoare acestui corp de personal militar”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
24 de ani de pușcărie! Femeia care a omorât mai mulți muncitori condamnată de judecători
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Trei jucători propuși de Becali la FC Botoșani, Iftime a ales doar unul
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Adio, colega de bancă: Elevii vor trebui să se rotească periodic în sălile de curs
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile