Un simplu anunț postat de un botoșănean pe un cunoscut site de vânzări din România s-a transformat într-un adevărat coșmar cu drumuri la Poliție, nervi întinși la maximum și certuri aprinse prin telefon.
Este vorba despre un tânăr care a vrut să-și vândă mașina pe internet, respectiv un VW Golf cu numere provizorii. Zis și făcut. Și-a fotografiat automobilul și l-a postat pe site-ul de specialitate. După ceva timp primește un telefon, la celălalt capăt al firului fiind un cumpărător.
Au discutat cât au de discutat telefonic, iar mai apoi au stabilit un punct de întâlnire pentru a vedea mașinile. Totul a decurs bine, iar cei doi au făcut schimbul de mașini respectiv, VW-ul Golf oferit un pentru un Fiat Brava înmatriculat în Polonia și diferență de bani.
Au bătut palma de principiu urmând să se întâlnească a doua zi pentru a perfecta contractul de vânzare – cumpărare. Botoșăneanul care a intrat în posesia Fiat-ului a testat mașina și a verificat o serie de acte, moment în care și-a dat seama că este ceva în neregulă. Ca atare, l-a contactat telefonic pe bărbatul căruia îi dăduse Golf-ul, pentru a anula înțelegerea. Și de aici începe circul.
M.S. nu știa numele individului căruia îi dăduse mașina sa și nici nu l-a interesat atât de tare pentru că a mers pe bună credință și nu s-a gândit că se poate ajunge la o asemenea grozăvie. Avea în schimb un număr de telefon pe care l-a folosit și a încercat de nenumărate ori să sune, însă fără nici un rezultat.
Cel căutat, era un bărbat din comuna Roma, care i-a oferit Fiat-ul și o diferența de 200 de euro plus 100 de lei, din câte povestesc, rudele tânărului cu Golful. După zeci de apeluri neîntrerupte, într-un final, presupusul ”escroc” ar fi răspuns la telefon spunând că mașina nemțească nu mai este la el, ci a fost dată la un atelier de dezmembrări. De menționat ar fi faptul că, silit de împrejurări, M.S. a căutat în mașina poloneză mai multe indicii care să-l conducă la bărbatul cu care făcuse ”afacerea”. A găsit mai multe numere de telefon și a sunat până când, surpriză, a dat peste un botoșănean care, culmea, era proprietarul real al mașinii marca Fiat. El o adusese în decembrie în țară și i-a dăduse lui lui Petrică C pentru suma de 1.000 de lei dar fără un contract de vânzare - cumpărare.
Tânărul, M.S. care a dat VW-ul ne-a declarat: ”A fost înșelătorie pentru că urma să se evalueze mașinile și la urmă să stabilim o diferență care să o plătească luni (n.r. ieri, 11 ianuarie 2016) când făceam actele . După ce am constatat că mașina lui nu este în regulă cu asigurarea și actele l-am sunat să îi spun ca nu mai facem înțelegerea deoarece nici măcar nu era proprietar. A început să îmi zică că a dezmembrat mașina, ba că a vândut-o și în cele din urmă nu mai răspunde la telefon”, este explicația tânărului păgubit.
Reporterii ziarului Botoșăneanul au luat legătura telefonic și cu persoana acuzat pentru a-i afla punctul de vedere. Bărbatul, Petrică C. ne-a spus ”dacă zic că sunt vinovat (n.r.: conducătorul mașinii Golf și familia acestuia) o să vină avocatul să mă reprezinte și atunci o să se rezolve. Eu nu zic absolut nimic”.
De asemenea, tot el a spus că nu oferă mai multe detalii referitoare la acest subiect decât organelor de la Poliție. De cealaltă parte, M.S. a afirmat că a înregistrat o plângere la Poliție, în dimineața zilei de 11 ianuarie 2016 și speră ca problema să se rezolve într-un fel.
VEZI ȘI: Țeapa de 10.000 de euro a unor botoșăneni tineri care au vrut să se îmbogățească în afaceri
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024