Un tânăr botoșănean care administrează firma SC Neradany SRL, din Suceava, este cercetat de poliţişti pentru că a expediat către diverse persoane cantitatea totală de 3.143,74 metri cubi de lemn în valoare totală de 1.137.029,56 de lei, fără documente de provenienţă legală.
Potrivit Obiectiv de Suceava, în perioada 29 iunie – 3 iulie 2015, poliţiştii au făcut o serie de verificări la SC Neradany SRL, cu sediul în municipiul Suceava, firmă administrată de Răzvan Daniel Nechita, de 21 de ani, domiciliat în oraş Darabani, judeţul Botoşani.
Anchetatorii au stabilit că botoşăneanul a expediat către diverşi beneficiari cantitatea totală de 3.143,74 metri cubi material lemnos, fără provenienţă legală, cu o valoare totală de 1.137.029,56 de lei, constând în 1.690,45 mc cherestea şi 1.453,29 mc buştean gater.
Totodată, s-a constatat că acesta a întârziat să raporteze în programul online activităţile societăţii, desfăşurate cu material lemnos în luna aprilie 2015, cu un număr de 49 de zile. SC Neradany SRL reprezentată legal de Răzvan Daniel Nechita a fost sancţionată contravenţional cu două amenzi în valoare totală de 20.000 de lei şi în acelaşi timp s-a dispus retragerea acordului de distribuire şi utilizare a documentelor cu regim special şi confiscarea valorică a cantităţii totale de 3.143,74 metri cubi material lemnos, având o valoare totală de 1.137.029,56 de lei.
Cercetările sunt continuate de oamenii legii pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a societăţii şi a administratorului acesteia.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024