A fost luat un anumit aparat care regla presiunea la apă
”
Aici sunt banii dv.”, strigă un șofer dintr-un microbuz care trece pe stradă. La
Primărie,
Gheorghe Iacob, primarul vine într-un suflet de undeva de pe la Costești și ne explică pe nerăsuflate despre ce este vorba. Instalația de apă și canalizare în Răchiți a fost posibilă printr-un proiect european cu o valoare de 2,5 milioane de euro și care s-a finalizat în 2012. Anul trecut s-a făcut predarea către operatorul județean de prestare servicii,
Nova Apaserv.
Imediat după, spun cei de la Primărie, au început și problemele. Concret, ar fi fost luat un anumit aparat care regla presiunea la apă și care ar fi fost dus pe strada Împărat Traian din municipiu unde erau avarii dese.
”
Noi am făcut întotdeauna demersurile pentru a fi remediată această situație cu apa, care-i pe localitatea Răchiți. Nimeni nu a luat în seamă, lucru semnalat de noi, cu specialiștii lor. Le-am dovedit de mai multe ori că nu este conducta de vină ci este problema lor, pentru că a fost montat un reductor de presiune la limita de la Botoșani cu Răchiți. A funcționat foarte bine timp de un an și jumătate, s-a înfundat, ei l-au demontat”, declară
Gheorghe Iacob, primarul comunei Răchiți.
Oamenii se plâng că apa nu are presiune
Noaptea e mai grav. ”
Apa curge mai ceva ca pe Prut” spune alesul care ne arată și un tabel cu semnăturile a aproape 70 de oameni care se plâng că plătesc apa dar nu au presiune.
”Ei au făcut contracte cu oamenii și trebuiau să țină cont că nu au presiune să ducă apa la oameni. Trebuiau să pună în funcțiune stația de pompare, noi le-am predat apa cu tot cu stație. Eu de multe ori am colaborat cu ei și am încercat să evităm situația asta. Avem bazin de 200 tone preluat de ei. Oamenii sunt nemulțumiți și pe bună dreptate, dar nu se vrea ca să se rezolve problema”, adaugă
Gheorghe Iacob.
Încheie amar cu gândul la proces. În cazul în care nu i se rezolvă problema spune că dă în judecată
Nova Apaserv. Mai ales că investiția de 2,5 milioane de euro, implementată prin FEADR este în monitorizare la
APDRP Iași și un eventual control în teren s-ar putea solda cu o imputare a acestor bani împotriva administrației publice locale.
”
Întotdeauna nu au bani, întotdeauna vin și sparg și nu astupă, de atâția ani nu au investit nimic în comuna asta și numai au încasat. Îmi este rușine cu ei”, conchide primarul.
Acuzele curg în sens invers
De cealaltă parte, acuzele curg în sens invers. Șefii de la operatorul județean de apă spun că au fost păcăliți și au preluat o conductă care în acte nu corespunde cu realitatea și este de o calitate inferioară.
”Problema este că noi trebuie să remediem că până una alta este responsabilitatea noastră. O remediem cu precizarea că refacerea carosabilului va fi puțin temporizată. Sunt o sumedenie de intervenții în oraș, nu înseamnă că Răchiți nefiind oraș în tratăm pe locul doi. Este o problemă de rezistență a conductei, problemă care ne ridică alte probleme, de când s-a făcut preluarea”, declară
Neculai Gheorghincă, director adjunct Nova Apaserv.
Situația urmează să fie analizată urmând a se acționa în consecință, adică tot cu procese în cazul în care se constată că societatea ar fi fost indusă în eroare de Primăria Răchiți.
”În situația ipotetică că se constată tehnic și obiectiv că ne-au predat ceva spunându-ne că e de o calitate și de fapt este de altă calitate, evident vom analiza și vom vedea dacă procesele verbale de preluare au fost întocmite corect sau prin inducerea noastră în eroare”, mai spune
șeful de la Apă.
Avem și furt sau consum necontorizat
Neculai Gheorghincă vine și cu precizarea pentru cei care-și strâng portofelele în pumn când se uită la apa care curge și tot curge de vreun an pe stradă.
”
Noi avem un procent de pierderi aprobat în care intră inclusiv o asemenea situație. Pierderi mai sunt, nu este singura cauză, mai avem și furt sau consum necontorizat. Oricum nu cetățenii din Răchiți plătesc apa care se scurge acolo, cetățeanul plătește apa lui de la contorul de la poartă”, încheie directorul de la
Nova Apaserv.
Procentul de pierderi la
Nova Apaserv a fost stabilit la 57%.
Gabriela ERDIC
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Mai tare ca la Țurcanu : UITE primarul care se laudă cu scule mai performante ca la Rapsozi