În urma articolului ,,Ecologiștii îndeamnă primăriile să iasă din Ecoproces: Zero gunoi reciclabil în 6 luni”, publicat în ,,Botoșăneanul’’, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Ecoproces’’ reacționează și informează următoarele:
”Inițiativa Partidului Ecologist Român filiala Botoșani privind ieșirea UAT-urilor din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Ecoproces’’ denotă fie neinformare fie o instigare voită pentru ca județul Botoșani (și toți locuitorii săi) să suporte corecțiile financiare prevăzute în Contractul de finanțare pentru implementarea Proiectului ,,Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în Județul Botoșani”.
UAT-urile s-au asociat în anul 2009 în vederea realizării investițiilor prevăzute în Proiect, prin semnarea, de către reprezentantul legal al u.a.t, a unui contract de asociere, principalul obiectiv fiind realizarea Depozitului conform de la Stăuceni. Retragerea din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Ecoproces’’ ar implica, în mod automat, ca bugetul local al u.a.t. respectiv să suporte cota- parte din investițiile realizate prin Proiect în județ, cota- parte din corecțiile financiare și ar pierde dreptul ca deșeurile colectate de pe raza sa teritorială să ajungă la Depozitul Stăuceni.
Referitor la afirmația ,,Uniunea Europeană recomandă (pentru controlul UAT-urilor) ca operatorul ce administrează depozitul să nu fie același operator pentru colectarea deșeurilor’’ menționăm că este neadevărată pentru că a restricționa un operator să vină la o licitație ar fi o discriminare penalizată de Uniunea Europeană și legislația în domeniu. De altfel toată Documentația de licitație a fost avizată de Autoritatea de Management POS MEDIU și de către Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice.
Referitor la faptul că la ,,Depozitul Ecologic avem zero activități sortare” situația se prezintă astfel:
Depozitul conform de la Stăuceni funcționează de la 1 septembrie 2016. Până la finele anului 2016 s-au primit la Centrul de Management Integrat Deșeuri (CMID) aproximativ 15.000 tone deșeuri amestec, din care operatorul a sortat manual 400 tone deșeuri reciclabile care urmează a fi valorificate.
La Stația de sortare Stăuceni se primesc doar deșeurile colectate selectiv și nu în amestec. De pe raza municipiului Botoșani (cel mai mare producător de deșeuri municipale) s-au colectat și transportat la CMID Stăuceni doar 3,8 tone deșeuri reciclabile ( 3 tone hârtie și 0,8 tone plastic). Pentru a crește cantitatea de deșeuri reciclabile sortate și valorificate pre-colectarea selectivă trebuie să se facă de către populație și să se folosească recipienții de colectare deșeuri, conform destinației fiecăruia (menajer, plastic/metal, hârtie – carton,sticlă). În acest scop, Consiliul Județean, împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,Ecoproces’’ se va implivca într-o campanie de conștientizare și informare a populației privind importanța colectării selective în protecția mediului.
Reducerea taxei de salubrizare este un deziderat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Ecoproces’’ și al Consiliului Județean Botoșani , începând cu anul 2 de activitate al operatorilor de salubrizare (2018-2019), având în vedere că în primul an de activitate nivelul acesteia trebuie să fie cel aprobat în Contractul de finanțare.
Invităm Partidul Ecologist Român- filiala Botoșani- să fie un partener constructiv și responsabil pentru realizarea unui sistem modern de gestionare a deșeurilor în Județul Botoșani, arătându-ne diponibilitatea de a-i furniza informațiile care le lipsesc privind Proiectul Integrat de Gestionare a Management al Deșeurilor. ” se arată într-un comunicat de presă.
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024