În data de 15 decembrie 2020, copiii din această parohie au primit în dar câte un dispozitiv digital care să le permită accesul la învățământul online. Aceste dispozitive sunt necesare pentru ca elevii să se bucure de o pregătire temeinică.
Prima ediție a proiectului „Ecrane mici pentru visuri mari” organizat de Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași, în colaborare cu Clinica GSM din Iași, a avut loc în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Silișcani din județul Botoșani.
De asemenea, programul catehetic a debutat tot loc la Parohia Silișcani, din județul Botoșani, unde s-a desfășurat în colaborare cu părintele paroh Andrei Manolea.
Tema catehezei a fost ”Taina Spovedaniei – Rolul și importanța duhovnicului”. Studenții au încercat să ofere răspunsuri la întrebările credincioșilor legate de Taina Spovedaniei, săvârșitorul acesteia, importanța mărturisii păcatelor în fața preotului duhovnic, și altele.
„Prin acest proiect ne propunem să aducem la lumină subiecte de interes și de importanță pentru fiecare credincios, pe înțelesul omului de rând. Este un proiect care a luat naștere prin conștientizarea faptului că un bun creștin este acela care își cunoaște credința și este interesat să descopere tot mai multe despre ea. Am început cu Taina Spovedaniei datorită faptului că începutul postului reprezintă un impuls interior pentru fiecare creștin în a-și îndrepta pașii către scaunul de spovedanie. Șirul catehezelor misionare este abia la început, pe viitor ne propunem să organizăm și mai multe cateheze pentru a ajuta tot mai mulți creștini să înțeleagă atât Sfintele Taine ale Bisericii, cât și alte subiecte de interes, legate de credința noastră”,
Vlad Constantin, membru al Colegiului „Sfântul Nicolae”
„Țin să mulțumesc membrilor Comisiei Misionare și în mod deosebit domnului Șerban Manolea pentru implicarea și dăruirea de care au dat dovadă pentru împlinirea acestui proiect frumos, proiect la care tinerii și credincioșii parohiei noastre au participat cu mare drag. Cateheza are un rol foarte important în pastorație, ea fiind forma principală prin care credincioșii reușesc să primească și să-și însușească învățătura de credință. De aceea, nădăjduiesc că acest proiect frumos al Comisiei Misionare, care a început în parohia noastră, să continue în cât mai multe comunități spre folosul credincioșilor și slava lui Dumnezeu”,
pr. Andrei Manolea.
Proiectul CSN „Cateheze Misionare” va continua pe durata întregului Post al Nașterii Domnului, potrivit Doxologia.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile