Sâmbătă la amiază a avut loc la Prefectură o şedinţă extraordinară a Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), prezidată de prefectul Dan Şlincu, la care a participat şi primarul comunei Hăneşti, Costel Matei, precum şi administratorul fondului de vânătoare pe care s-a depistat porcul mistreţ mort, Dumitru Solomonescu.
Aceasta după ce La Hăneşti a fost confirmat un focar de Pestă Porcină Africană, opt suine fiind sacrificate şi/sau neutralizate.
„S-a propus, prin Planul de Măsuri pe care îl vom aproba astăzi, instituirea a trei filtre pentru dezinfectarea tuturor vehiculelor care intră sau ies din comuna Hăneşti. Aceste filtre vor avea, fiecare, câte trei persoane- o persoană de la Primăria Hăneşti şi două cadre din structurile Ministerului Afacerilor Interne”,
Dan Şlincu, prefect.
Directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Minodora Vasiliu, a anunţat că în acest caz, măsurile rămân cele stabilite odată cu confirmarea virusului la mistreţ:
"Ce e foarte delicat este apariţia unui nou caz de PPA la porc domestic, pe raza comunei Hăneşti. Faţă de celelalte focare, instituim noi măsuri. Una se referă la Lacto Solomonescu, unde recomandăm ca fiecare maşină să fie dezinfectată cu VirkonS la intrarea în unitate, precum şi celelalte unităţi de lapte-carne- abatorizare de la nivelul judeţului Botoşani, care îşi vor dezinfecta la intrarea în unitate maşinile de transport şi distribuţie. Măsura se impune pentru că aproape trei sferturi din judeţul Botoşani, comunele din această suprafaţă, sunt sub incidenţa zonei de protecţie sau de supraveghere. O altă măsură: cele trei filtre la nivelul Hăneştiului, pe drumul judeţean şi pe drumul naţional”.
Primarul comunei Hăneşti a propus ca filtrul care trebuie instalat dinspre pădurea Dângeni către intrarea în Hăneşti să fie amplasat cât mai aproape de intrarea în localitate din cauza atelajelor hipo şi a tractoarelor care ies din terenurile agricole. Ca atare, filtrele vor fi instalate la ieşirea din Hăneşti spre Manoleasa, la intrarea în Hăneşti dinspre Dângeni şi unul pe drumul comunal, după Moara Jorii. Acestea vor fi menţinute 45 de zile, 24/24 de ore.
Conducerea CLCB a solicitat administratorului fondului cinegetic „Iepuraşul” Miron Costin, Dumitru Solomonescu, să intensifice vânătoarea porcilor mistreţi de pe fond, tocmai petru reducerea oricăror posibilităţi de portare a virusului PPA.
„Toate măsurile stabilite prin Planul de Măsuri trebuie să fie respectate. De aceea, atunci când se dovedeşte că o persoană nu respectă aceste măsuri, aceste obligaţii, autorităţile abilitate trebuie să aplice sancţiuni”,
Dan Şlincu, prefect.
Luni, membrii CLCB se vor deplasa din nou la Hăneşti, pentru a găsi cele mai practice şi mai eficiente măsuri de prevenire a extinderii PPA la nivelul comunei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024