Consilierii județeni s-au întâlnit miercuri în ultima ședință ordinară din acest an.
În debutul ședinței, președintele Consiliului Județean a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Victoriei Revoluției.
Astăzi, se împlinesc 32 de ani de la momentul culminant al Revoluției din 1989, punctul de inflexiune al istoriei recente, cel de la care s-a început a scrie o nouă pagină în vasta carte a neamului nostru.
Revoluția din Decembrie 1989 înseamnă începutul unei lumi la care visam cu toții la finalul secolului trecut, a unei lumi libere care acum ni se pare o normalitate și fără de care nu ne putem concepe traiul. Această libertate nu a fost obținută ușor, ci cu sacrificiul suprem a peste 1.100 de români pentru care niciun preț nu a fost prea mare. Cu mâinile goale și inimile pline de speranță, conduși de credința că pot elibera țara de sub tirania regimului comunist, românii au ieșit în stradă. Acum, la 32 de ani distanță, nu putem trece cu vederea eroismul celor care au repus România pe un făgaș normal. Este de datoria noastră, a tuturor, să omagiem jertfa eroilor Revoluției Române pentru ca noi, în fiecare zi, să ne putem bucura de «rația de libertate»!
Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Aleșii de la Județ au ținut un moment de reculegere mai apoi au votat proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024