Consilierii Județeni au fost chemați de președinte vineri dimineață de la ora 10:00 în care au trebuit să voteze pentru aprobarea a două proiecte de hotărâre.
Primul a fost privitor la propunerile pentru repartizarea cotei de 20% din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și din cote de 18,5% din impozitul pe venituri precum și a sumelor din impozitul pe venituri și sume defalcate rezultate din aplicarea gradului de colectare a veniturilor proprii propuse pentru anul 2017 și estimat pentru anii 2018 – 2020.
Acestea sunt sume previzionate pe anul în curs, însă alocările financiare propriu zise ar urma să fie făcute după aprobarea bugetului de stat.
A cerut cuvântul consilierul județean Gheorghe Sorescu care a declarat că previziunile pentru anii viitor cel puțin, din ce reiese din raportul de specialitate, nu au șanse să se concretizeze în realitate.
”Nu am a comenta vis a vis de calendar și de grafic pentru că oricum suntem depășiți la acest proiect de hotărâre, trebuia să fie gândit anul trecut. Ceea ce îmi dă de gândit este tocmai contextul macroeconomic care se ia în calcul pentru sumele pe care noi le propunem a le repartiza și care vor fi luate în calcul evident de către unitățile administrativ-teritoriale. Așa stând lucrurile constat că în 2017 vom avea o creștere de 5,2 și ajunge la 5,7 până în 2020, PIB-ul României crește, am aici niște calcule și cu siguranță cu toții ne-am dori să trăim într-o asemenea Românie”,
Gheorghe Sorescu, consilier județean PNL
Fostul președinte al CJ Botoșani a continuat și a spus că problema pe care și-o pune este că se aprobă niște sume ce vor fi luate în calcul la la fundamentarea bugetelor la unitățile administrativ-teritoriale și cel mai sigur în a doua parte a anului primăriile vor ajunge în imposibilitatea să desfășoare activitate.
Din acest motiv, Gheorghe Sorescu s-a abținut la vot.
Au fost prezenți în sală 30 din totalul de 32 de aleși de la Județ. La vot secretarul Marcel Bejenariu a număr 23 de mâini ridicate pentru și 4 la abțineri. Adică un total de doar 27 de voturi.
S-a cerut reluarea votului.
A doua oară, secretarul a număr 27 de voturi pentru și 4 abțineri. Adică 31 de voturi în total.
”Mai repetăm votul? Vă rog să vă luați un ajutor la numărarea voturilor…”, a reacționat Costică Macaleți, în timp ce consilierii au izbucnit în râs.
26 de voturi pentru și 4 abțineri și s-a trecut la următorul proiect.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024