Primarul Cătălin Flutur a convocat o ședință extraordinară astăzi de la ora 11:00 cu doar două proiecte de dezbatere pe ordinea de zi.
Primul ar fi referitor la metodologia de organizare a concursului pentru funcția de șef a nou înființatului serviciu de administrare a piețelor și cimitirelor.
Cel de-al doilea însă, probabil va reliefa noua majoritate politică din Consiliul Local și dacă Daniela Roșu, exclusă din PSD, va oferi votul său, decisiv la acest moment, celor de la PNL.
Practic, blocajul politic a plecat de la desemnarea administratorilor din consiliile de administrație de la societățile Locativa și Eltrans. Atât PSD cât și PNL au dorit să-și impună propriii oameni.
Cu sprijinul Danielei Roșu hotărârea privitoare la administratorii de la Eltrans a fost votată, însă consilierii locali care reprezintă CL în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) nu s-au întrunit în ședință pentru desemnarea lor.
În consecință, primarul a inițiat un proiect de hotărâre prin care propune schimbarea consilierilor PSD din AGA la două societăți, respectiv Andreea Buiuc şi Călin Bosovici de la Eltrans, precum și Daniela Vicol şi Silvia Diaconu de la Locativa.
În locul lor propune să fie numiți Marius Oroșanu pentru Eltrans și Cătălin Boboc pentru Locativa și astfel să fie depășit blocajul actual.
Ședința a fost programată de la ora 11:00.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024