Consilierii locali au fost convocați vineri, 21 septembrie 2018 de la ora 13:00 pentru o ședință de maximă importanță.
Iar importanța a fost dată de faptul că bugetul local urma să fie rectificat cu suma de 21 milioane de lei noi, respectiv 16 milioane primiți de Primărie pentru corecția financiară recuperată în baza unei decizii judecătorești și alte 5 milioane primite de municipalitate la reactificarea bgetului de stat.
Suma este una importantă și este considerată a fi o adevărată gură de aer proaspăt în ceea ce privește partea de dezvoltare a orașului, întrucât acești bani urmează să fie direcționațispre noi investiții.
Și aici urma partea complicată, pentru că atât grupul PNL cât și cel al PSD și-au făcut propriile liste cu priorități.
Primarul Cătălin Flutur a intrat în sală și s-a oprit în dreptul lui Mihai Tincu și Cosmin Andrei, ”vocile” celor de la PSD pentru a le oferi o serie de detalii privitoare la rectificarea de buget.
Nu se știe rezultatul acestei discuții cert este faptul că:
„Dl primar dorește să retragă acest proiect de pe ordinea de zi”,
A anunțat președintele de ședință Maricel Maxim
Ca atare, s-au votat doar celelalte două proiecte aflate pe ordinea de zi, iar rectificarea de buget se va dezbate luni, în jurul prânzului când va fi convocată o nouă ședință extraordinară.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024