Pentru a doua zi consecutiv, conducerea Primăriei municipiului reședință de județ s-a întâlnit cu șefii de la societatea Urban Serv pentru a găsi soluții în legătură cu scumpirea gunoiului.
Asta după ce, prin lege a fost stabilită o taxă de mediu în valoare de 80 de lei, ce urmează a fi plătită de populație și virată la bugetul de stat.
Taxa este colectată de depozitele de deșeuri, în cazul Botoșani, firma Diasil Service Suceava care a preluat administrarea rampei ecologice Stăuceni.
Acest operator a trimis o somație către Urban Serv prin care i-a solicitat plata taxei de mediu, altfel de luni nu mai primește gunoiul colectat din municipiu.
”Să sperăm că într-un fel sau altul se va debloca situția având în vedere notificarea trimisă de Diasil, el spunea de miercuri, că de luni va închide porțile pentru deșeurile colectate de pe raza municipiului Botoșani. Ne vom deplasa cu o comisie la CJ pentru a face o mediere între Diasil și Urban Serv, autoritatea publică municipală și autoritatea publică județeană. Vom vedea dacă medierea va avea succes și pe ce perioadă va fi stabilită primirea deșeurilor la Stăuceni”,
Simion Drelciuc, director Urban Serv
Taxa de 80 de lei urmează să fie inclusă în tariful Urban Servului prin Hotărțre de Consiliu Local.
În caz contrar Simion Drelciuc spune că : ”S-ar putea să apară o nouă criză a deșeurilor, dar noi sperăm să nu ajungem în situația asta și în continuare milităm pentru acest fapt”.
”Tariful pe care îl practică Urban Serv și care este plătit de Primărie este din luna aprilie 2012, de 145 de lei, pe tonă. De la 1 ianuarie 2017, tariful Urban Serv este de 140,19 lei, deci este mai mic. Ceea ce plătește Primăria Botoșani către Urban Serv, tot ce este diferență se duce către depozit”
Simion Drelciuc, director Urban Serv
Pe înțelesul tuturor, Primăria plătește în prezent 250 de lei pe tona de gunoi, din care 100 de lei este pentru depozitare, iar diferența, ce rămâne la Urban Serv pentru colectare și transport, inclusiv cheltuieli cu resursa umană.
După ce este inclusă taxa de mediu de 80 de lei, tariful Urban Serv ajunge la 330 de lei.
”43% din valoare reprezintă cheltuiala Urban Serv și diferența de 55 este cheltuiala care se face cu depozitatea, nu Urban Serv are ponderea ccea mai mare”,
concluzionează Simion Drelciuc
Astăzi de la ora 15:00, șefii Primăriei și ai Urban Serv merg la discuții la Consiliul Județean, proprietarul rampei de gunoi.
Taxa de salubrizare va crește la 13 lei pentru o singură persoană. În cazul familiilor cu doi sau trei copii, se ajunge în situația în care taxa pe gunoi va fi mai mare decât impozitul la o mașină.
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024