Fotbalistul a recunoscut că este în discuții cu mai multe echipe, inclusiv cu FCSB.
Eduard Florescu de la FC Botoșani e onest și spune că ia în calcul să schimbe echipa în această iarnă. Recunoaște că a auzit de interesul celor de la FCSB, care nu s-a concretizat, și afirmă că există discuții cu mai multe cluburi.
Cu 11 goluri produse în acest campionat la FC Botoșani (7 reușite, 4 pase decisive), Florescu nu găsește o explicație pentru cel mai slab sezon al moldovenilor de la promovarea pe prima scenă. În același timp, piteșteanul nu ascunde faptul că se gândește și la un posibil transfer în săptămânile următoare, scrie gsp.ro
„Nu am o explicație pentru rezultatele modeste din acest sezon. Deși e cel mai bun sezon al meu de când joc în Liga 1, nu sunt atât de fericit pe cât ar trebui să fiu, întrucât echipa trece printr-un moment foarte rău, nu mă pot bucura la maximum de acest moment al carierei mele. Vina e a noastră, a jucătorilor, și aici mă includ și pe mine”,
a precizat Florescu.
La începutul lunii că Florescu a fost propus la FCSB prin intermediul unor agenți. Gigi Becali n-a fost încântat de idee, iar între timp a rezolvat transferul lui Baba Alhassan de la Hermannstadt.
„Nu pot să te mint, îmi doresc să fac pasul și să merg la mai bine. Nu pentru că e echipa în această situație acum, dar am deja câțiva ani buni aici, exceptând cele câteva luni petrecute la Craiova, și chiar îmi doresc să fac pasul. Am auzit de interesul de la FCSB, dar nu am stat să mă gândesc foarte mult la asta. Momentan, eu sunt concentrat aici, la Botoșani. Dacă cineva te vrea cu adevărat, te duci până la urmă, acolo ajungi. Discuții mai sunt și acum, cu alte echipe, vom vedea ce se va întâmpla”,
a precizat mijlocașul.
Eduard Florescu e la cel mai bun sezon din carieră.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024