Mai sunt câteva zile până la alegerile locale, iar politicienii se bat în declarații și promisiuni pentru botoșăneni. În mare parte sunt aceleași promisiuni ca în ceilalți ani, drumuri mai bune, servicii medicale de calitate, investiții în educație.
Fiecare partid și-a pregătit candidații din diferite domenii, unele care poate nu ar trebui politizate. Și aici ne referim fie la sănătate sau educație. Însă mai mereu s-a merspe principiul: ”pleacă ai voștri, vin ai noștri” și fiecare partid și-au impus oamenii la conducere.
Potrivit unor date ale presei naționale în mai puţin de un an de guvernare liberală, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a schimbat 85% din conducerile inspectoratelor şcolare judeţene, înlocuind 36 de inspectori generali. Dintre aceștia, 31 sunt membri PNL, iar 25 dintre aceștia candidează la alegerile din această săptămână pentru poziții de consilieri locali sau județeni.
La Botoșani, liberalii nu au reuși t(încă) să-l schimbe pe șeful educației botoșănene, Gabriel Hârtie, care are contract până în 2021 și nu a dorit să demisioneze. Apropiat al Mihaelei Huncă, Gabriel Hârtie s-a înscris oficial în această vară în Pro România. Și bineînțeles că se regăsește pe listele pentru alegeri. În timp ce la Consiliul Local ocupă poziția a treia, la Consiliul Județean se află pe locul cinci.
În schimb liberalii au reușit să-și impună ambii adjuncți la inspectorat. Paul Octav i-a luat locul PSD-istei Otiliea Sandu. Și el candidează din nou pentru Consiliul Local fiind pe poziția 14.
Mai apoi și liberala Ada Macovei s-a întors la inspectorat, de această dată ca adjunct. Ea i-a luat locul Paulei Gavriluță. Deși a fost consilier județean, Ada Macovei se regăsește acum pe listele de la Consiliul Local, fiind pe locul 11.
Oficial însă, în declarații, toată lumea susține că trebuie lăsat politicul deoparte. Chiar și ministrul Educației, Monica Anisie făcea apel la începutul anului școlar pentru încetarea politizării educației.
”Fac apel la toată lumea să încetăm să politizăm educația în aceste momente. Este nevoie de întreaga societate și e nevoie să fim împreună. Dacă suntem împreună, se poate să facem educație”,
Monica Anisie, ministrul Educației.
În realitate, este clar că interesele partidului primează pentru că majoritatea funcțiilor cheie din sistemul educațional sunt ocupate de persoane cu susținere politică.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024