Dacă un copil se întristează, își ia jucăria preferată, se așază pe o pernuță în centrul bibliotecii și încearcă să îi povestească acesteia motivul tristeții sale.
Dana Busuioc este educatoare de 25 de ani și la ea în clasă se adună zilnic copiii până în 6 ani din două sate din Botoșani.
Pentru că a făcut o regulă din a-i scoate pe prichindei în fiecare zi la activități în natură, a găsit tot felul de trucuri ca să-i învețe să respecte regulile și pe ceilalți colegi.
Furia celor mici se scoate bătând cuie din plastic, iar cine are o supărare merge la jucăria preferată căreia îi împărtășește ce-l supără.
Dana Busuioc a povestit pentru Școala 9 despre provocările zilelor ei mereu pline.
”Lucrez în învățământ de 25, iar de 12 ani sunt educatoare la Școala Orășeni Deal din Botoșani. Când eram mică, visam o altă meserie, dar întâmplările m-au adus pe această cale, care s-a dovedit a fi cea potrivită pentru mine. În Teach for Romania, organizație care susține cadrele didactice din zone vulnerabile, am ajuns pentru că mi s-a părut că se „așază” peste ideea mea de educație și pentru că simțeam nevoia unei comunități care să gândească asemeni mie. Pe perioada cursurilor am descoperit oameni care au lăsat amprente în felul meu de a fi și în felul meu de a acționa. Mi-ar face plăcere, pe viitor, să împărtășesc din experiența mea și să fiu un punct de sprijin pentru oamenii care simt că pot face o schimbare în educația copiilor”,
Dana Busuioc, educatoare
Este educatoare la o grupă mixtă, copii între 3 și 6 ani. ”Licuricii din Deal”. Spune că încearcă, pe cât posibil, să scoată învățarea în natură.
”Facem activități zilnice în aer liber, cu materiale didactice realizate din elemente reciclabile sau din natură. Deoarece este singura grupă de grădiniță pentru două sate, am înscriși 32 de copii, iar zilnic, am o medie de prezență de 26-27 copii. Este o provocare și fiecare activitate dusă la bun sfârșit o simt ca pe o victorie”,
Dana Busuioc, educatoare
Recunoaște că a fost destul de dificil să îi obișnuiască pe copii cu regulile, să le înțeleagă și să le respecte. Au început să se vadă rezultatele abia după două săptămâni de explicat, aplicat consecințe, repetat și explicat din nou. Mai ușor a fost cu rutinele, deoarece copiii au nevoie de predictibilitate, de stabilitate și siguranță, spune cadrul didactic.
”Am realizat un orar în imagini pe care marcăm cu un cleștișor de rufe fiecare moment al zilei. La finalul acestui modul nici nu mai era necesar să anunț eu că trebuie să mutăm cleștișorul. Când urma o tranziție, responsabilul din acea zi deja era la orar, îndeplinindu-și sarcina. Pentru că fiecare copil din grupă primește câte un rol, prin rotație, astfel încât fiecare să își asume câte o responsabilitate diferită în fiecare zi. Uite-așa copiii sunt ajutor de educatoare, supraveghetorul florilor, bibliotecar, ospătar, străjerul curățeniei, prietenul jucăriilor, căpitanul șirului sau viteazul grupei”,
Dana Busuioc, educatoare
Are parte zilnic de provocări: gustări „uitate” acasă, gesturi sau cuvinte nepotrivite, lacrimi de dorul mamei, preferința mai multor copii pentru exact aceeași jucărie sau insuficiența materialelor didactice/jocurilor.
”Le trecem pe toate cu bine discutând, păstrându-ne calmul sau apelând la exerciții de reglare a emoțiilor. Am adunat deja un set de astfel de exerciții, alese în funcție de preferințele copiilor. Unii copii deja apelează singuri la ele, alții încă au nevoie de ajutor”.
Dacă un copil se întristează, își ia jucăria preferată, se așază pe o pernuță în centrul bibliotecii și încearcă să îi povestească acesteia motivul tristeții sale.
În cazul furiei, copiii au un ciocănel de lemn cu care bat cuie de plastic într-un suport realizat din plastilină sau împing cu mânuțele peretele de la geam până elimină toată furia.
(Foto: scena9.ro)
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile