Un administrator de la E.On și-a aflat pedeapsa după ce a fost prins furând datele mai multor clienți.
O tensiune enorma exista in interiorul E.ON/Delgaz Grid dupa ce un administrator din cadrul companiei a fost acuzat de acces informatic ilegal la bazele de date si de transfer ilegal a informatiilor personale ale clientilor.
Zeci de mii de informatii personale ale clientilor din toata tara au fost "vandute" unor companii private care fac servicii externalizate pentru E.ON, firmele fiind controlate chiar de fosti angajati ai Distrigaz. Ancheta inceputa in cadrul E.ON si continuata de procurorii care au aratat cum datele erau accesate si transferate ilegal, asta in dauna E.ON, care detine propria companie de profil externalizate se afla fosti sefi ai Distrigaz, vechiul operator care a fost privatizat catre corporatia germana.
Un angajat al E.ON Energie a fost condamnat la inchisoare dupa ce a vandut bazele de date ale companiei cu informatiile personale ale clientilor E.ON catre mai multe firme private care efectueaza servicii externalizate. Gheorghe Minea, angajat in cadrul E.ON Moldova Distributie a fost vreme de multi ani administrator al bazelor de date in cadrul companiei si avea acces la datele personale ale clientilor. Cu toate ca acesta avea ca atributii doar accesul la bazele de date ale clientilor din Iasi si Vaslui, ancheta realizata in cadrul companiei a aratat ca acesta a accesat inclusiv bazele de date din judetele Transilvaniei, scrie BZI.
Prima suspiciune de vanzare a bazelor de date a venit din partea sefilor germani ai E.ON, care au formulat inca din anul 2016 o plangere penala impotriva lui Gheorghe Minea, dupa ce au obervat ca acesta nu numai ca accesase date, dar le-a si transferat catre diverse adrese virtuale.
Practic, barbatul ar fi accesat datele a mii de clienti din Bacau, Botosani, Suceava, Onesti, Zalau, Timisoara, Târgu Mures, Sibiu, Piatra Neamt, Miercurea Ciuc, Bistrita Nasaud sau Cluj, scrie BZI.
Concret, acesta folosea informatiile personale, adresele si data la care expira revizia periodica la instalatiile de gaze, informatiile fiind trimise catre companii private care ofera servicii de revizii tehnice. Dupa finalizarea anchetei, in vara acestui an, judecatorii l-au condamnat pe Gheorghe Minea, acesta recunoscandu-si vinovatia.
"Admite acordul de recunoastere a vinovatiei si în consecinta: Condamna pe inculpatul Minea Gheorghe la: - pedeapsa de 1 an si 4 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de acces ilegal la un sistem informatic ... - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de transfer neautorizat de date informatice... contopeste cele doua pedepse în pedeapsa cea mai grea de 1 an si 4 luni de închisoare, la care se adauga un spor de o treime din cealalta pedeapsa stabilita, respectiv de 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an si 7 luni închisoare... Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Minea Gheorghe va presta o munca neremunerata în folosul comunitatii în cadrul Consiliul Local al municipiului Iasi, pe o perioada de 60 de zile",
se arata in pronuntarea magistratilor de la Tribunalul Iasi.
Pentru realizarea anchetei, sefii germani ai E.ON au apelat inclusiv la o firma de detectivi particulari. Conform anchetei, bazele de date erau trimise catre diversi patroni ai unor firme din Iasi care ofera servicii externalizate catre E.ON, majoritatea facand revizii periodice la instalatiile de gaze.
In momentul in care E.ON Group a preluat pachetul majoritar al Distrigaz Nord, in urma cu aproape zece ani, au venit si valurile de disponibilizari, iar multe dintre serviciile oferite de vechea companie de gaze, in afara de furnizare si distributie, au fost externalizate catre alte firme private. Este vorba despre serviciile de revizii la instalatiile de gaze, care sunt obligatorii odata la 2 ani, cele la centralele termice - obligatorii la interval de maxim 10 ani sau chiar lucrari de racordare sau modificare a retelelor de gaze naturale.
Desi E.ON are propria companie care face astfel de lucrari, si anume SEA Complet, la intervale de timp regulate, in majoritatea scarilor de bloc din Iasi sunt lipite afise ale firmelor SC Ek Instal Termoservice SRL si SC Five Instal SRL Iasi, prin care locatarii sunt instiintati despre faptul ca urmeaza sa expire VTP-ul instalatiilor, iar aceste firme autorizate de ANRE isi ofera serviciile in scarile respective, contra cost. Coincidenta face ca perioada in care aceste firme private impanzesc scarile de bloc cu anunturi este exact cea dinaintea termenului de expirare a VTP-ului. Asta se intampla in conditiile in care celelalte firme nu reusesc sa ajunga la usa potentialilor clienti, iar o explicatie logica ar fi aceea ca acestea detin o baza de date completa a termenelor de expirare, iar o astfel de baza de date o detine doar E.ON.
Atat la conducerea E.ON, cat si a firmelor Ek Instal Termoservice si SC Five Instal SRL se afla fosti sefi ai Distrigaz, vechiul operator care a fost privatizat catre E.ON. Astfel, SC Five Instal SRL este controlata de Gigi Bunescu, fost sef de sector la Distrigaz, impreuna cu fiul sau, Matei Lucian. De cealalta parte, Ek Instal Termoservice este controlata de Ioan Lupu, un alt fost angajat al Distrigaz. Totodata, compania SEA, detinuta de E.ON, il are sef pe Aurel Daraban, un vechi angajat in sectorul gazelor naturale. Acest Aurel Daraban este cumatrul lui Gigi Bunescu, cel care controleaza SC Five Instal SRL. Practic, cele doua firme concurente sunt conduse de doi sefi care sunt rude intre ei.
De-a lungul ultimilor ani au fost create mai multe companii gemene ale celor doua din Iasi, in orase din Romania, pentru ca afacerea sa se extinda. In actiunile celor doua firme care controleaza piata verificarilor la instalatiile de gaze se mai gasesc si alte companii private destul de suspecte, a caror antet este purtat prin casetele de "proiectant", "executant" etc. in documentele de lucrari. Una dintre ele este Reverif SRL, societate al carei antet apare des in documentele celor de la Five Instal. Reverif este o firma infiintata in anul 2009 si ii are ca administratori pe Ionut Cristian si Mihaela Apostol, fiul, respectiv nora fostului director general de la Salubris SA, Ioan Apostol. In companie mai figureaza ca administrator si Mihaela Bunescu, fiica fostului inginer din cadrul Distrigaz, Gigi Bunescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024