Schimbare de conducere la una dintre cele mai aglomerate instituții de la Botoșani.
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Botoșani va avea un nou șef.
În prima jumătate a lunii mai, comisarul șef Marian Ciornea s-a pensionat după aproape trei decenii de activitate. Concursul pentru ocuparea funcției de șef îl promovase în anul 2018.
Ar urma să-i ia locul comisarul șef Sorin Stoleriu, care activează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne din 1996. La Serviciul de Permise Botoșani este angajat din 2001.
Până, miercuri, 24 mai 2023, nu era emisă încă o decizie oficială de la București privitoare la noua conducere a Serviciului de la Botoșani.
„Într-adevăr dl Marian Ciornea s-a pensionat. Atribuțiile de conducere vor fi delegate unei alte persoane din instituție. În acest sens se așteaptă de la București decizia de numire în funcție"
Sorin Andronache, purtător de cuvânt Instituția Prefectului Botoșani.
Odată cu pensionarea lui Marian Ciornea, Serviciul de Permise a rămas cu șase examinatori. Instituția se confruntă cu un deficit de personal având în vedere că parcul auto este într-o continuă creștere la Botoșani.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile